Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va asigura banii pentru medicamentele destinate tratamentului HIV/ SIDA atât pentru decembrie, cât şi pentru ianuarie 2011, dar achiziţia medicaţiei la preţuri diferite de către fiecare unitate sanitară creează probleme bolnavilor, potrivit Mediafax.
Declaraţia a fost făcută, joi, de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, care a răspuns unei întebări privind existenţa unor cazui în care bolnavii nu au mai găsit medicamente pentru tratamentul SIDA.
„Sunt anumite regiuni care au anunţat că au probleme în ceea ce priveşte banii pentru tratamentul HIV/SIDA. Am discutat la CNAS şi am aflat că banii vor fi trimişi atât pentru decembrie cât şi pentru ianuarie. Din păcate, când am încercat să remediem o problemă privind licitaţiile naţionale pentru medicaţia din programele naţionale, presă a criticat propunerea. S-a reunţat la ea. Din nefericire, faptul că într-o regiune medicamentele se vând la un preţ sau că în două spitale din acelaşi oraş sunt preţuri diferite pentru medicamentele din programele naţionale creează probleme pacienţilor”, a mai spus secretarul de stat.
Medicamentele din programele naţionale trebuie să aibă preţ unic ca să nu fie afectaţi bolnavii, a mai spus Adrian Streinu Cercel, la conferinţa „Act wise! The Romanian Story”, din cadrul evenimentului de închidere a grantului de la Fondul Global coordonat de Fundaţia Romanian Angel Appeal RAA.
În acest context, Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) lansează un apel către factorii politici, sectorul guvernamental şi sectorul ONG, cu privire la necesitatea asigurării din bugetul naţional a unei finanţări corespunzătoare pentru continuarea programului de luptă împotriva HIV/SIDA, dezvoltat în ultimii trei ani cu finanţare din partea Fondului Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei.
„În condiţiile în care criza economică se adânceşte, iar România nu mai este eligibilă pentru finanţare de la Fondul Global, tratamentul pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA este tot mai dificil de asigurat. Singura soluţie care poate feri România de un al doilea val epidemic cu infecţie HIV este investiţia în programe de prevenire”, a declarat, cu aceeaşi ocazie, dr. Silvia Asandi, director general al fundaţiei.
Ultimul grant pentru programul HIV/SIDA acordat ţării noastre de Fondul Global a fost gestionat de Fundaţia RAA în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2010. Programul, în valoare de 8,7 milioane de euro, a implicat 27 de organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice care au implementat 85 de proiecte naţionale sau regionale ce au avut ca principale obiective menţinerea unei incidenţe scăzute a infecţiei cu HIV şi servicii de suport pentru integrarea socială şi profesională a tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA.
„Rezultatele înregistrate la încheierea programului (30 iunie 2010) au depăşit aşteptările, iar România a confirmat, încă o dată, că reprezintă un model de acţiune pentru zona Europei Centrale şi de Est: peste 100.000 de persoane din grupuri vulnerabile la infecţia cu HIV au beneficiat gratuit de programe de prevenire a HIV/SIDA (utilizatori de droguri injectabile, persoane care practică sexul comercial, comunitatea gay, persoane fără adăpost, membri ai comunităţii roma etc.). Peste 17.700 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile au beneficiat de consiliere şi testare HIV gratuită. Un număr de 4,4 milioane de prezervative au fost distribuite gratuit grupurilor vulnerabile, iar 2.637 tineri care trăiesc cu HIV/SIDA au fost consiliaţi şi informaţi pe teme legate de sănătatea reproducerii şi relaţii de cuplu. Alţi 1.145 de tineri care trăiesc cu HIV/SIDA au beneficiat de consiliere pentru orientare profesională şi vocaţională şi 525 de tineri care trăiesc cu HIV/SIDA au absolvit cursuri de pregătire vocaţională/profesională”, a adăugat Asandi.
De asemenea, în cadrul programului, au fost realizate – în premieră în România – studii de supraveghere serologică şi comportamentală a grupurilor vulnerabile la infecţia cu HIV.
Scopul cercetărilor serologice şi comportamentale este acela de a urmări evoluţia în timp a comportamentelor şi a prevalenţei infecţiilor în cadrul unui grup, pentru a face predicţii asupra modului în care o epidemie evoluează.
În acest sens, în 2008 şi 2009 a fost colectată prima serie de date comportamentale şi despre prevalenţa infecţiilor cu HIV, Virusul Hepatitei B şi Virusul Hepatitei C în rândul grupurilor vulnerabile. În 2010 a fost colectată a doua serie de date serologice şi comportamentale privind deţinuţii, femeile care practică sexul comercial şi consumatorii de droguri injectabile din Bucureşti.
Tot în acest an, Fundaţia RAA a coordonat primul studiu de estimare a numărului de bărbaţi din Bucureşti care au relaţii sexuale cu alţi bărbaţi. Rapoartele acestor studii sunt în pregătire şi vor fi lansate în prima parte a anului 2011.
„În absenţa acestor măsuri, în plină criză economică şi în contextul închiderii ultimului mare grant acordat de Fondul Global programului naţional HIV/SIDA, există perspectiva ca România să se confrunte cu un nou val epidemic HIV. Deja există semnale îngrijorătoare privind întreruperea tratamentului pentru pacienţii cu HIV/SIDA. Dacă statul nu va investi în prevenire, va trebui să scoată din buzunar însutit pentru tratament”, a conchis preşedintele fundaţiei.