Deși realizează cu greu câțiva kilometri de autostradă an de an, Compania Națională de Drumuri se dovedește a fi un colț de rai pentru angajați.
Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis ieri pe şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga (foto), şi a anunţat că administratorul reţelei de drumuri naționale va fi reformat, urmând să aibă management privat. Neaga urmează să se întoarcă la direcția de concesiuni a CNADNR, unde în tot acest timp a deținut funcția de director, în condițiile în care România nu are nici măcar o concesiune realizată de autostrăzi. Atribuţiile fostului director general interimar vor fi preluate de către directorul interimar al Metrorex, Cătălin Homor, a anunțat ieri ministrul Transporturilor, care a avut cuvinte de laudă pentru fostul director de investiții al Metrorex. “Nu suntem mulţumiți de activitatea companiei, este nevoie de o resetare. Sunt carenţe şi pe activitatea operaţională, nu doar pe cea de investiţii”, a afirmat Costescu.
El a adăugat că are încredere că Homor, care s-a ocupat, înainte de preluarea interimară a conducerii Metrorex, de investiţiile companiei de metrou, îşi va duce cu succes la îndeplinire noul mandat, cel puţin până la numirea unui management în condiţiile ordonanţei privind guvernanţa corporativă. Costescu a promis că activitatea CNADNR va fi transparentizată şi reformată.
Corpul de Control al ministrului Transporturilor a identificat în octombrie o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale. Lotul respectiv urmează să rămână închis până în luna iunie.
Costescu a cerut extinderea controlului, vizând aspecte privind deszăpezirea şi pregătirea comandamentului de iarnă, iar rezultatele acestui raport suplimentar au fost finalizate şi vor fi anunţate public.
12,9 milioane lei pentru 393.158 ore suplimentare
Destituirea fostului director general interimar este consecința numeroaselor nereguli găsite privind derularea contractelor de autostrăzi, dar și politicile de personal. Potrivit raportului, la CNADNR s-au acordat cu larghețe majorări salariale importante nejustificate de nicio realizare, au fost plătite cu generozitate ore suplimentare, s-au acordat sporuri importante fără a fi cazul.
”Din totalul de 563 de salariați ai CNADNR central la 31 iulie 2015, 267 de salariați beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 75%, reprezentând aproximativ 47,42% din numărul total al angajaților”, se arată în raport. Aceasta în condițiile în care salariile la nivelul CNADNR central sunt cu mult peste media economiei, iar performanțele CNADNR lipsesc. Raportul menționează cazul unei angajate a CNADNR central aflată în concediu de creștere a copilului pe doi ani, care a fost inclusă intr-o echipă de proiect, cel mai probabil fiind plătită suplimentar pentru participarea ei la echipă. Fiecare membru al unei echipe de proiect ține în spate alți câțiva angajați ce nu fac nimic. ”Echipa principală ce se ocupă efectiv de proiect este depășită numeric de salariații aflați în echipa de suport care nu fac altceva decât să asiste în activitatea de gestionare a proiectului îndeplinind atribuții conforme cu fișa postului. Foarte mulți angajați ai companiei au încasat plăți pentru ore suplimentare, în condițiile în care mulți erau șefi ce încasau deja și indemnizații de conducere sau sporuri de fidelitate. Practic au fost plătite 12,9 milioane lei aferente unui număr de 393.158 ore suplimentare. Cifrele contrastează cu rezultatele foarte proaste ale companiei în privința atragerii de fonduri europene. La finele perioadei de programare 2007-2013, CNADNR lasă necheltuite circa 1,3 miliarde euro, bani care se vor scădea din viitoarea alocare bugetară acordată României de UE, anume 2014-2020, în vederea terminării lucrărilor nedefinitivate până la finele acestui an.