15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCNADNR admite că are o problemă de imagine. Ce soluție a găsit

CNADNR admite că are o problemă de imagine. Ce soluție a găsit

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), cu peste 6.000 de salariaţi, admite că are o problemă de imagine și că „relaţiile de colaborare din interior sunt dezechilibrate”, iar soluţia este angajarea de personal specializat în comunicare publică şi gestionarea crizelor, informează Mediafax.

O instituţie cu un buget anual de peste 1,5 miliarde euro, dar care nu reuşeşte să construiască nici 100 km de autostradă pe an, publică la jumătatea anului planul de acţiune pentru 2015. Faţă de fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, şeful CNADNR Narcis Neaga se angaja la începutul anului că va redacta până la finele lunii februarie un plan de management al companiei pe care o conduce din 2013.

Una din modalităţile de remediere a imaginii negative este editarea unui raport anual, cu termen de finalizare până la 30 iunie.

Planul de acţiune include, printre altele, o descriere a reţelei de drumuri şi autostrăzi, regimul juridic de organizare al companiei, premisele financiare pentru acest an şi o serie de strategii/ direcţii de acţiune/ obiective specifice.

În document se arată, printre altele, că din fondurile necesare pentru asigurarea unor condiţii minime de viabilitate a drumurilor naţionale, respectiv 1,7 miliarde lei, CNADNR nu dispune decât de 30%, iar pentru execuţia lucrărilor de întreţinere a podurilor banii acoperă doar 18% din necesarul de 135 milioane lei.

Cele mai citite

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Economia României în declin: Profiturile scad, pierderile cresc

Semne de încetinire economică în 2023, după bilanțul financiar a peste 900.000 de companii Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului pentru zf.ro, cifra de afaceri...

Ambasada SUA de la Kiev, închisă temporar, din cauza unui posibil atac aerian major

Departamentul pentru Afaceri Consulare de Stat al SUA a transmis că Ambasada SUA la Kiev a primit informații despre un potențial atac aerian semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă