1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialClujul pare să fi găsit calea de ieşire din criză

Clujul pare să fi găsit calea de ieşire din criză

Clujul este o zonă privilegiată din punct de vedere economic, potrivit analizelor băncilor comerciale.

Regiunile României nu vor ieşi, toate, din criză în acelaşi timp, dar printre zonele privilegiate se află şi Clujul, crede preşedintele Bancpost, Mihail Bogza. Acesta a declarat, despre Cluj, că poate fi considerat o a doua capitală financiară a ţării şi că în România sunt câteva oraşe, e drept, puţine, care emit semnale pozitive referitor la o îndreptare a situaţiei economico-sociale. Iar Clujul este unul dintre ele. Aceste oraşe vor avea, în viitor, şi rol de locomotivă pentru zona în care se află, deoarece asupra lor va cădea sarcina de a trage din recesiune şi localităţile limitrofe sau chiar întreaga regiune.

„Sunt nişte puncte în care există fie un interes mai mare al investitorilor, fie o preocupare a autorităţilor, care fac un anumit oraş să dea semne că acolo se întâmplă ceva. Mai poate exista şi un interes intrinsec şi aici aş putea da drept exemplu universităţile, iar Clujul este un mare centru universitar. Toate acestea dau sau vor da un anumit semnal pozitiv”, a spus Bogza. Acesta a explicat şi că neîncrederea care domină în prezent printre întreprinzători ar putea fi risipită prin câteva măsuri pe care Guvernul le-ar putea lua. Prima dintre acestea se referă la reforma economică şi la cea din administraţie, care sunt departe de a fi finalizate, dar este un semn bun că au început. „România avea un sistem pe care nu-l mai putea susţine. A doua măsură este menţinerea în parametri a acordului cu FMI-ul”, a spus Bogza, care a adăugat că un alt parametru al măsurării scepticismului cu privire le mediul investiţional din ţara noastră este percepţia pieţelor externe. El a explicat că dacă ţările care au o economie puternică vor trece de criză, atunci, implicit, le vor trage şi pe celelalte, în virtutea relaţiilor economice pe care le au, iar aici un rol important îl are şi nivelul încrederii pe care celelalte state o au în România şi măsurile de stabilitate şi predictibilitate.  

Interes mare

Există interes pentru zona Clujului şi din partea altor mari grupuri financiare. Grupul olandez ING şi-a deschis la Cluj un centru care oferă servicii pentru filialele sale din şapte ţări. Potrivit prognozelor realizate de analiştii grupului financiar olandez, în 2011, România va avea o scădere economică de 1,7 la sută în cel mai rău caz. Foarte probabil, economia îşi va reveni din al doilea semestru în ţară, iar la Cluj economia îşi va reveni mai rapid decât în alte zone.

Cele mai citite

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...
Ultima oră
Pe aceeași temă