Enervat de faptul că UTA Arad trebuie să rejoace meciul cu FC Baia Mare, în timp ce Universitatea Cluj a câştigat la „masa verde” partida cu maramureşenii, directorul tehnic al „Bătrânei Doamne”, Ionuţ Popa, a înţepat din nou echipa de pe Someş. „Mister” a făcut de această dată o legătură cu politicul şi cu fostul primar al Clujului Emil Boc, acum prim-ministru. „De asta nu va promova U Cluj, pentru că Boc e premier. El nu are treabă cu fotbalul, mă rog, nici cu economia sau cum se conduce ţara, dar asta e altă poveste”, a atacat oficialul UTA. Nu doar Emil Boc a fost clientul lui Popa, ci şi FRF, organizatoarea ligii a doua. „Este o mizerie ce se întâmplă în Divizia B şi îmi este ruşine că fac parte din ea. Suntem ca în filmele cu tâmpiţi cu această reprogramare a meciului cu Baia Mare. Oricum, şi jocul care se practică aici este mai slab decât cel de la judeţ de acum 20 ani”, a mai spus iritat Ionuţ Popa.