5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialClinton refuză să spună dacă vrea sau nu la Casa Albă

Clinton refuză să spună dacă vrea sau nu la Casa Albă

Fosta primă doamnă și şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton a evitat marți, din nou, să răspundă în legătură cu o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale din 2016. Ea a afirmat că nu a luat încă o decizie şi că se va concentra asupra naşterii primului nepot, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Mi s-a pus această întrebare de nenumărate ori, în diferite moduri, nu este nimic nou”, a afirmat Hillary Clinton, răspunzând unei întrebări pe această temă într-o emisiune la postul de televiziune CNN. "Mă gândesc la toate alegerile pe care le am de făcut, dar încerc să nu mă grăbesc şi să găsesc argumentele pro şi contra", a explicat fosta şefă a diplomaţiei americane.

Problema candidaturii la alegerile prezidenţiale nu reprezintă o capcană pentru fosta şefă a diplomaţiei americane, în vârstă de 66 de ani, omniprezentă de la publicarea, săptămâna trecută, a cărţii de memorii "Hard Choices (Decizii dificile) vândută în aproape 10.000 de exemplare, potrivit unei declaraţii a editorului Simon & Schuster.

În ultima săptămână, Hillary Clinton a acordat interviuri posturilor americane de televiziune ABC, CBS, NBC, Fox News, german ZDF, britanic BBC şi canadian CTV, precum şi postului de radio american NPR. De asemenea, ea a acordat interviuri pentru revistele Paris Match şi Stern şi a participat la sesiuni de autografe la New York, Chicago, Philadelphia, Toronto, Boston şi Washington.

La aceaste evenimente, Hillary Clinton a fost întrebată aproape de fiecare dată despre eventuala candidatură la Casa Albă. Fosta şefă a diplomaţiei americane a evitat, de cele mai multe ori, un răspuns concret şi a afirmat doar că se gândeşte, însă, cel mai probabil, nu va lua o decizie înainte de începutul anului 2015.

„Deocamdată, vreau să mă bucur de viaţă, dar, în acelaşi timp, sunt îngrijorată în legătură cu ceea ce se înâtmplă în ţară şi în lume”, a declarat ea pentru revista People. „Mai întâi, vreau să închei anul, să merg prin ţară, să dau o mână de ajutor la alegerile legislative pentru jumătatea mandatului din toamnă, iar apoi să-mi analizez plusurile şi minusurile”, a afirmat Hillary Clinton, într-un interviu pentru ABC.

"Îmi place viaţa pe care o am acum", a declarat ea la postul NBC, arătându-şi bucuria că va deveni bunică, fiica ei, Chelsea, urmând să nască în toamnă.

În ceea ce priveşte criteriile de care va ţine cont în decizia sa, Hillary Clinton a explicat, la postul CBC, că "nu este un concurs de frumuseţe sau de inteligenţă şi nici nu se pune problema cine strânge mai mulţi bani". În opinia fostei şefe a diplomaţiei americane, cea mai importantă întrebare pentru un candidat nu este "dacă poate câştiga", ci "care este viziunea pentru America".

Fosta şefă a diplomaţiei americane a subliniat, însă, marţi, la CNN, că "nu doreşte să se grăbească" în legătură cu decizia în vederea unei eventuale candidaturi pentru Casa Albă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă