-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialClientelismul politic guvernează „Protecţia Copilului” Galaţi

Clientelismul politic guvernează „Protecţia Copilului” Galaţi

În mandatul actualului ministru al Muncii, Rovana Plumb, este mai important clientelismul politic decât buna funcţionare a sistemului de protecţie a drepturilor copilului, cea mai elocventă dovadă fiind un caz înregistrat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. La începutul lunii aprilie, presa scrisă şi jurnalele TV au prezentat, timp de câteva zile, abuzurile la care erau supuşi minorii internaţi la Centrul de Plasament nr 3 din Galaţi, „centrul groazei”, după cum a fost numit în presă.

Directoarea centrului, Mioara Gheorghiu, înregistrase audio ceea ce se întâmpla în lipsa sa şi aşa a constatat că „în centru aveau loc abuzuri fizice, însemnând bătăi cu palma sau cu obiecte precum lingura sau băţul, dar şi abuzuri emoţionale de genul unor apelative indecente adresate copiilor, intimidări cu violenţă fizică, ameninţări cu moartea”. Gestul directoarei a fost urmat de o puternică reacţie a „sistemului” împotriva sa.

Dacă directoarea DGASPC, Manon Cristoloveanu (PSD), a avut un ton mai ponderat, adjunctul său, Ciprian Groza, un medic care a eşuat în a fi un om bun la toate în PSD Galaţi, a avut o ieşire în stilul politrucilor din anii ’50, acuzând că „a fost o metodă securistă folosită de doamna director”. De fapt, de la acel moment, nu a mai contat prea mult anchetarea abuzurilor de la Centrul de Plasament nr. 3, principala preocupare fiind eliminarea din sistem a celei care a făcut dezvăluirile.

Concediată pentru că a ­dezvăluit abuzurile

Directoarea Mioara Gheorghiu a fost adusă în faţa Comisiei de Disciplină, care a judecat-o cu „mânie proletară” şi a hotărât concedierea sa. „Au decis supendarea mea din funcţie, pe motiv că am instalat ilegal sistemul de înregistrare audio”, explica Mioara Gheorghiu. După trei luni, este în continuare fără slujbă. A acţionat în instanţă DGASPC, contestând decizia de desfacere a contractului de muncă. Deocamdată nu a fost stabilită nici măcar data primului termen de judecată, un prim semn că va fi un proces care va dura ani de zile.

Directoarea DGASPC Galaţi, Manon Cristoloveanu, ne-a declarat că direcţia a făcut şi o plângere penală împotriva fostei directoare a Centrului de Plasament nr. 3: „Ne-a acţionat în instanţă şi ne vom judeca. Noi am făcut o plângere penală, pentru că a folosit înregistrarea fără să ne anunţe”. Se pare că punctul de vedere al adjunctului Groza, care acuza „metoda securistă”, a devenit punctul forte în apărarea onorabilităţii DGASPC Galaţi.

Ministrul Rovana Plumb, ­protectorul clientelei politice

Imediat după izbucnirea scandalului, ministrul Muncii, Rovana Plumb, îi lua apărarea directoarei Mioara Gheorghiu, afirmând că nu este firesc să fie concediată cea care a dezvăluit abuzurile asupra copiilor asistaţi: „Eu cred că doamna a procedat foarte bine atât timp cât vocea ei şi sesizările ei nu au fost luate în seamă sau nu au fost auzite de către direcţia de protecţie a copilului. Acest caz, în mod cert, îl voi verifica. Nu este normal ca cel care face o reclamaţie şi vede că sunt suferinţe la nivelul copiilor tot el să fie sancţionat. Acest lucru mie mi se pare total invers”, declara ministrul Rovana Plumb. Ministrul Muncii a trimis la Galaţi o echipă a Inspecţiei Sociale, care nu a constatat abuzurile asupra minorilor din „centrul groazei”, dar, în schimb, a observat mai multe nereguli organizatorice şi, evident, a propus mai multe „măsuri”.

Personalul centrului, care a abuzat minorii, a fost pedepsit cu o „instruire”. În ceea ce o priveşte pe directoarea Mioara Gheorghiu, căreia iniţial Rovana Plumb îi lua apărarea, acum subordonaţii ministrului Muncii îi recomandau să îşi caute dreptatea în instanţă.

„Singura instituţie care se poate pronunţa cu privire la procedura aplicată, oportunitatea şi legalitatea desfacerii unui contract de muncă este instanţa judecătorească”, se spune în nota de control. Explicaţia acestei întoarceri la 180 de grade este faptul că nici miniştrii nu se pot atinge de interesele clientelei politice, în cazul nostru din curtea PSD Galaţi.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă