Instituțiile de stat din România nu mai pot schimba între ele datele personale ale cetățenilor fără să îi informeze în prealabil, informează un comunicat de presă al Curţii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), citat de HotNews.ro.
Decizia curții europene vine după ce Curtea de Apel Cluj a solicitat o opinie într-un caz ce implică mai mulți români care desfășoară o activitate independentă.
„La prima vedere, este cert că această prevedere ne va încurca și mai mult pe partea de executare silită, după ce că avem deja probleme cu sistemul de justiție care comunică cu întârziere sentințele definitive, timp în care bunurile se devalorizează. Probabil că vom solicita modificarea legislației”, au declarat urse din ANAF pentru HotNews.
„Administrația fiscală română a transmis datele privind veniturile lor declarate către Casă Naționale de Asigurări de Sănătate, care a solicitat în consecință plată restantelor contribuțiilor la sistemul de asigurări de sănătate”, se arată în comunicatul Curții.
Persoanele vizate contestă la Curtea de Apel Cluj legalitatea acestui transfer în raport cu prevederile directivei europene din domeniu.
Acestea consideră că datele lor au fost utilizate în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră comunicate inițial administrației fiscale, fără informarea lor prealabilă.
La solicitarea menționată, CJUE a răspuns că dreptul Uniunii se opune transmiterii și prelucrării de date personale între două autorități ale administrației publice a unui stat membru fără că persoanele vizate să fi fost informate în prealabil despre această transmitere sau despre această prelucrare.
Totul a pornit de la procesul colectiv inițiat de mai mulți avocați și notari
Decanul Baroului Cluj, avocatul Mircea Pop, a explicat, vineri, într-o conferința de presă, că decizia CJUE a pornit de la sesizarea mai multor avocați care au atacat la Curtea de Apel Cluj un protocol privind transferul de date dintre Casă de Asigurări de Sănătate și ANAF.
‘Totul a început cu un proces colectiv pornit de mai mulți avocați și câțiva notari pe rolul Curții de Apel Cluj, care au avut un litigiu cu Casă de Asigurări de Sănătate. în cadrul acestui proces, noi am adresat Curții de Apel Cluj întrebări preliminare pe care să le trimită CJUE. CJUE a pronunțat hotărârea de ieri, hotărâre care spune că dreptul UE se opune transmiterii între două unități administrative ale aceluiași stat de date cu caracter personal fără acordul sau informarea prealabilă a persoanei vizate. Această hotărâre este extrem de importantă pentru că demonstrează abuzul fiscal pe care Casă de Sănătate și ANAF l-au produs prin semnarea protocolului pe care noi l-am atacat, abuz care a dus la emiterea a zeci, sute de mii de acte fiscale de executare împotrivă contribuabililor, acte nelegale. Cu alte cuvinte, pe bază unui abuz fiscal s-au plătit bani din buzunarele cetățenilor, bani absolut nelegali’, a explicat Mircea Pop.
Potrivit acestuia, decizia CJUE este aplicabilă tuturor autorităților administrative din România.
‘Hotărârea este importantă pentru că arată că nici de acum încolo două sau mai multe autorități administrative nu vor putea să comunice între ele date personale fără acordul persoanelor respective. Cu alte cuvinte, în momentul în care merg să declar la fisc venitul meu, doar fiscului i l-am declarat și atât. Fiscul, dacă vrea să comunice propria mea declarație de venit unei alte autorita