Consilierii judeteni din Mures au hotarat, intr-o sedinta ordinara care a avut loc in aceasta saptamana, ca singura solutie pentru intretinerea drumurilor din judet este contractarea unui credit bancar. Astfel, solutia pe care presedintele Consiliului Judetean, Lokodi Edit, o prezenta lunile trecute ca singura alternativa, in conditiile in care banii de la buget sunt insuficienti, a fost adoptata de alesi, care au hotarat ca institutia va lua un imprumut bancar intern de 156 de miliarde lei.
Aceasta suma este, insa, departe de necesarul total pentru aducerea soselelor judetene din Mures la nivel european, lucrare care se ridica la peste 2.000 de miliarde lei. Cele 156 de miliarde urmeaza a fi folosite pentru intretinerea a 12 drumuri judetene, aflate intr-o stare avansata de degradare, care totalizeaza in jur de 170 de kilometri.