Dupa amanari succesive si prelungiri peste prelungiri ale termenelor, in mare secret conducerea PSD a judetului Iasi a facut ieri receptia lucrarilor la Parcul Tehnologic Tehnopolis Iasi.
Cine administreaza Parcul Tehnologic?
Receptia va fi urmata, timp de trei saptamani, de unele probe ale principalelor utilitati cu care este dotat parcul, urmand ca pana la finalul lunii iunie sa se produca inaugurarea cu surle si trambite a „Citadelei lui Micki si Tavi”, cum a fost numita constructia de la Iasi facuta de firmele de partid cu ramificatii adanci in conducerea PSD. Peste 6 milioane de euro din banii europeni au intrat in zidurile Tehnopolis Iasi, licitatiile initiale generand un uragan la varful Guvernului Nastase, ridicarea complexului fiind executata de firme apropiate lui Serban Mihailescu si Octav Cozmanca. Surse apropiate conducerii PSD Iasi sustin ca receptia lucrarii la Tehnopolis s-a dorit sa fie ultrasecreta, in urmatoarele saptamani urmand a fi date publicitatii rezultatele unui audit demarat in luna martie de Comisia Europeana. Controlul specialistilor europeni s-a intins pe cinci ani, cu o periodicitate de evaluare in fiecare an. Reprezentantii europeni au solicitat in cadrul acestui control prezentarea unei strategii de dezvoltare a Parcului Tehnopolis, a modului de gestionare a acestuia, cat si faptul ca strategia de dezvoltare sa fie in conformitate cu cea prezentata in fisa initiala a proiectului. In ultima etapa, membrii Comisiei Europene le-au dat fiori administratorilor Parcului Tehnologic, solicitand informatii cu privire la societatea comerciala ce administreaza parcul tehnologic, respectiv SC Tehnopolis SRL, antreprenorul general al constructiilor. Cu toate ca trebuia receptionat inca de la sfarsitul lunii martie, Tehnopolis Iasi a intrat abia astazi in probe, urmand ca pana la deschiderea oficiala a portilor sa mai treaca aproximativ o luna.
Caracatita milioanelor de euro
Proiectul PHARE RO 007.02.03.06, care oferea Consiliului Judetean Iasi suma de 6.353.220 euro pentru construirea „Centrului Universitar de Inovatie si a Parcului de Dezvoltare a Infrastructurii de Afaceri pentru IMM-uri si Investitori Privati – Iasi”, a fost oferit spre executare societatii comerciale Cominco SA Bucuresti, firma coordonata de PSD, printre actionari regasindu-se la un moment dat Petru Serban Mihailescu, nimeni altul decat fostul secretar general al Guvernului Nastase. Dar cum licitatia nu putea fi castigata oricum, Cominco SA si-a adjudecat lucrarile pe timpul cat la conducerea Ministerului Administratiei Publice era Octav Cozmanca, „seful de cadre” al PSD. Afacerea a demarat in ianuarie 2002, cand s-a publicat intentia de derulare a proiectului. La acea data, unul dintre administratorii Cominco SA era Petru Serban Mihailescu, secretarul general al Guvernului Nastase. „Licitatia” s-a desfasurat pe 22 octombrie 2002, la sediul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei, iar comisia a decis ca, dintre cele cinci oferte, cea mai credibila este cea prezentata de SC Cominco SA. Pentru adjudecarea celui mai mare proiect realizat vreodata la Iasi au depus oferte patru firme: Alpine Mayreder Bau GmbH din Austria, SC CCF Bucuresti, DIEKAT SA si Technical Olympic SA, ambele din Grecia, si un consortiu format din trei firme: Cominco SA Bucuresti, Iasicon SA si Constructii 1 SA Iasi. Insa lucrurile in realitate nu sunt atat de clare. Din punctul de vedere al Agentiei de Dezvoltare Nord-Est, Cominco SA a castigat contractul in urma licitatiei locale deschise organizate in luna octombrie. Nu in noiembrie, si nu la Bucuresti, ci la Iasi. Oricum, oficialii europeni au fost anuntati ca proiectul s-a adjudecat, ca exista un executant si se asteapta banii. Iar cei 6.353.220 euro au fost trimisi imediat in Romania si virati in conturile SC Cominco SA, care, in schimb, trebuia sa realizeze in maximum 24 de luni urmatoarele: conectarea parcului la toate utilitatile, construirea drumurilor din interiorul parcului, construirea unei cladiri industriale destinate intreprinderilor mici, in suprafata de 200 mp, construirea a doua hale industriale destinate intreprinderilor mijlocii, construirea unei hale industriale pentru intreprinderile mari, refacerea a doua hale industriale deja existente si conversia lor in cladiri destinate birourilor, utilarea cu mobilier si echipament, lucrari pentru stabilizarea solului in zona. Ce s-a realizat din toate acestea? Doar acum, o receptie in mare secret…
Blocuri faraonice ridicate simultan cu Tehnopolis Iasi
In baza contractului de la Iasi, firma Cominco a obtinut de la Banque Franco-Roumaine alti bani luati ca imprumut. Octav Cozmanca si Serban Mihailescu si-au ridicat – pe numele copiilor lor – un bloc cu patru niveluri in Bucuresti, pe strada Lugoj, la numarul 85. Cu paznici, camere video, garaje cu usi electrice, imbracat la exterior in lemn stratificat, viloiul lui Cozmanca si al lui Mihailescu este evaluat la aproape un milion de euro. Cum parintii sunt parteneri si colegi de partid, cele patru etaje sunt impartite in mod egal de baiatul lui Cozmanca si fiica lui Serban Mihailescu. Incercarea de a afla sursa banilor care s-au investit in imobilul din strada Lugoj nu a adus nici un raspuns. Oficial, nici un membru al familiei Cozmanca nu are vreo firma prin care sa deruleze afaceri. Exista insa legatura cu Cominco SA si teama ca blocul celor doua odrasle pesediste s-a facut cu banii europenilor ce au fost fraieriti cu Parcul Industrial Iasi. Aproape simultan cu sosirea in Romania a celor 6 milioane de euro s-a ridicat in satul de bastina al lui Cozmanca – Talpa, judetul Botosani – o biserica, anuntata drept ctitorie a demnitarului PSD. Nu intamplator, constructorul angajat de Cozmanca pentru ridicarea bisericii a fost tot Cominco SA. Din leafa modesta de la stat, Tavi a mai reusit sa-si ridice si in localitatea Talpa, departe, in Botosani, o casuta cu doua niveluri si muscate la geamurile termopan. Averea imobiliara a familiei este insa mai mare, deoarece in apartamentul din strada Jules Michelet, obtinut de Cozmanca pe listele socialiste de la CC al PCR, nu locuieste de fapt nici un Cozmanca. A fost imprumutat prietenilor fiului sau…
Tehnopolis asteapta investitorii
Deocamdata, Tehnopolis Iasi este dezolant de gol. Conducerea Consiliului Judetean Iasi a anuntat ca sunt 12 firme interesate sa patrunda in parcul tehnologic. Criteriile de selectie impuse prin proiect permit, in prima etapa, acceptarea doar a firmelor ce au domeniul de activitate in sfera calculatoarelor sau audio-vizual. „In 2006 vom pune in functiune aici si incubatorul de afaceri. Trebuie sa ne dezvoltam cat de cat pentru a creste, la randul nostru, alte firme”, a precizat Radu Grosu, directorul Tehnopolis Iasi. Pentru oamenii care au idei de afaceri, Tehnopolis urmeaza sa puna la dispozitie un birou de 10-20 de metri patrati, cu toate dotarile, la cheie, contra unei chirii modice de 1 euro lunar. O comisie de profesori universitari studiaza ideile de afaceri si isi da acordul daca firma respectiva intra sau nu in incubatorul de afaceri. Timp de patru ani beneficiaza gratuit de contabil, consultanta manageriala si telefon (in anumite limite). Pentru viitor, conducerea Tehnopolis Iasi intentioneaza sa inchirieze teren, unde firmele isi pot ridica pe propria cheltuiala sedii de firma, pe sase parcele identice pregatite in acest scop.