Sezonul coacerii primelor fructe din acest an face foarte multe victime la Iasi. Clinica de Ortopedie a Spitalului de Urgente "Sf. Ioan" din Iasi, care numara 60 de locuri, este arhiplina cu victimele cataratului in copaci si a altor lucrari gospodaresti de sezon. "Parca am fi in povestea «La cirese». Tot mai multi pacienti ajung la noi cu traumatisme severe in urma caderilor de la inaltime. Sunt pacienti care au ajuns in stare grava, cu traumatisme complexe, soc traumatic, traumatism toraco-abdominal si fracturi multiple", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unitatii Primire Urgente din cadrul Spitalului de Urgente din Iasi. Potrivit acestuia, o parte dintre bolnavi au fost cazati pentru scurt timp inclusiv in Unitatea de Primire Urgente, iar altii au fost tratati rapid si apoi externati, pentru a nu aglomera si mai mult spitalul.
Medicii ieseni sustin ca, de regula, Sectia de Ortopedie a spitalului iesean este arhiplina doar iarna, cand bolnavii solicita interventia medicilor in urma cazaturilor pe gheata. Medicii mai trebuie sa suporte si accesele de furie ale bolnavilor surescitati de consumul de alcool. Un pacient de 42 de ani a sarit sa-i bata pe angajatii Spitalului de Urgente din Iasi si i-a amenintat cu o lama, la scurt timp dupa ce fusese adus in spital pentru a fi tratat, el fiind imobilizat in cele din urma de politisti si agenti de paza. "Barbatul este din localitatea ieseana tutora si a ajuns cu ambulanta la UPU, cu multiple plagi pe corp. Pacientul a fost preluat cu rapiditate de medici si i-au fost rezolvate rapid leziunile. Imediat dupa aceasta, pacientul a devenit heteroagresiv si autoagresiv. A sarit la bataie la personalul medical, amenintandu-l cu o lama. in plus, cu aceeasi lama si-a provocat noi leziuni pe corp", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Medicul iesean a adaugat ca a fost necesara interventia politistilor si agentilor de paza pentru imobilizarea pacientului. Ciuhodaru a declarat ca barbatul va ramane internat in spital, el urmand a fi izolat de restul bolnavilor aflati in aceasta unitate.