11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialCioloș: Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley. Intenția noastră...

Cioloș: Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley. Intenția noastră NU e să exportăm aceste competențe

Româna este cea de a doua limbă vorbită în Silicon Valley, dar intenția autorităților nu este să „exporte aceste competențe”, ci să le creeze specialiștilor condiții în țară, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

Șeful Guvernului a făcut aceste aprecieri la o masă rotundă pe tema IT&C, desfășurată la Munchner Technologiezentrum, în contextul vizitei pe care o efectuează în Germania.

Premierul a amintit că, în țară, sunt pregătiți specialiști IT în șapte centre universitare și o parte dintre aceștia lucrează în străinătate, inclusiv în cea mai activă zonă din acest domeniu.

„Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley, după engleză, dar intenția noastră nu este să exportăm aceste competențe, ci să le păstrăm în România și să le creăm condiții de dezvoltare în țară”, a afirmat premierul, care a amintit că în țara noastră experții IT&C sunt pregătiți atât în mari firme multinaționale, cât și în start-up-uri autohtone.

„România are una dintre cele mai mari viteze ale internetului din lume, (…) dar și aici avem paradoxuri, pentru că rețelele de internet din marile orașe sunt foarte bine dezvoltate, însă în zona rurală există așa-zise ‘zone albe'”, a adăugat premierul.

„Proiectul nostru este să investim să generalizăm aceste rețele”, a spus șeful Guvernului de la București, adăugând că acest demers trebuie să fie atât atribuția firmelor private, cât și a statului. El a amintit că, la nivelul administrației publice, se lucrează la o „platformă de interconectivitate”. „La nivelul administrației publice suntem interesați de dezvoltarea domeniului IT&C. Lucrăm la o platformă de interconectivitate. Dorim să investim împreună pentru îmbunătățirea nivelului IT&C”, a mai spus premierul.

La dezbatere au participat reprezentanți ale unor mari companii, precum UniCredit Bank, Siemens AG sau BIT Technology Solutions GmbH. Masa rotundă a fost precedată de un dejun cu reprezentanți ai unor mari firme germane, oferit de Comitetul Estic al Economiei Germane.

Prim-ministrul Dacian Cioloș urmează să se întâlnească cu premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, spre finalul vizitei pe care șeful Executivului român a efectuat-o duminică și luni în Germania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

5 idei de gustări delicioase și sănătoase pentru copii

Alegerea gustărilor potrivite pentru copii poate fi o adevărată provocare. Pe de o parte, vrem să le oferim ceva gustos și atrăgător, iar...

Anca Todoni și Irina Begu se înfruntă pentru un loc în semifinalele turneului de la Cali!

Anca Todoni și Irina Begu vor juca în sferturile turneului Challenger de la Cali, într-o confruntare între două jucătoare românce în formă excelentă. Turneul de...

U-BT Cluj, înfrângere dureroasă în Turcia! 80-99 cu Turk Telekom în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a suferit o înfrângere dureroasă în Turcia, în timp ce FC Argeș și CSM Oradea au obținut victorii importante în FIBA Europe...
Ultima oră
Pe aceeași temă