14.3 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cioloş le spune părinţilor să nu ducă la şcoală copii legalizate...

FOTO. Cioloş le spune părinţilor să nu ducă la şcoală copii legalizate şi anunţă din nou că nu pleacă din ţară

Premierul Dacian Cioloş îndeamnă părinţii să refuze prezentarea la şcoli de acte legalizate, dacă instituţiile de învăţământ mai solicită acest lucru. Într-un comentariu pe Facebook, şeful guvernului explică, din nou, că prin pachetul de legi pentru debirocratizare, a fost eliminată cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente.

„Ministrul a dat deja un Ordin pentru schimbarea procedurii. Puteti refuza să dați copie legalizată și să-i trimiteți pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile.”, scrie Dacian Cioloş pe Facebook răspunzând unei persoane care-i atrage atenţia că i s-au cerut la şcoală copii legalizate.

„Eu vă recomand să refuzați să mai dați copii legalizate și să-i trimiteți la lege : OUG 41/2016. Dacă refuză să vă ia dosarul să le faceți plângere la superiori. E abuz sau neștiință să mai ceară copie legalizată.”, mai spune şeful guvernului.

În acelaşi şir de comentarii pe reţeaua de socializare, premierul Dacian Cioloş a mai răspuns unei persoane care-i spunea că ar trebui să se întoarcă la Bruxelles. „Nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici.”, scrie şeful executivului.

Deschideţi galeria foto pentru a vedea comentariile premierului.

 

 

 

Cele mai citite

Israelul anunță moartea a încă șapte soldați în Liban, în total având opt soldați uciși

Armata israeliană a anunțat moartea a încă șapte soldați israelieni care au fost uciși miercuri în luptă în sudul Libanului, ridicând la opt bilanțul...

Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgență pentru a discuta escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu

Consiliul de Securitate al ONU va organiza miercuri o ședință de urgență pentru a aborda creșterea tensiunilor în Orientul Mijlociu, a anunțat președinția elvețiană...

Lista firmelor și asociațiilor care vor oferi cursuri de formare profesională la Start-Up Nation

Până pe 30 septembrie, la ora 20:00, un total de 177 de societăți comerciale și asociații specializate în formare profesională s-au înregistrat pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă