3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCioabă: E important să îi convingem pe romi să renunţe la practica...

Cioabă: E important să îi convingem pe romi să renunţe la practica de a-şi căsători copiii de mici

Preşedintele Centrului Creştin al Romilor, Florin Cioabă, susţine că dezaprobă căsătoriile „între minori de vârste foarte fragede, chiar de 10-11 ani” şi spune că „este deosebit de important” ca reprezentanţii etniei să renunţe la această practică, deoarece contravine legislaţiei europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Centrului Creştin al Romilor, autointitulatul rele al romilor Florin Cioabă, susţine, într-un comunicat de presă transmis joi, că dezaprobă căsătoriilor între minori şi cere mass-media să renunţe la mediatizarea „excesivă” a unor astfel de evenimente.

„Am constatat, în ultima perioadă, mediatizarea excesivă a unor căsătorii între minori de vârste foarte fragede, chiar de 10-11 ani. Chiar dacă aceste căsătorii reprezintă un obicei al comunităţilor de romi, vechi de sute de ani, dezaprobăm astfel de fapte, pentru că ele contravin flagrant legislaţiei româneşti şi europene. Suntem conştienţi de faptul că trăim în secolul 21 şi că trebuie să ne adaptăm tradiţia la vremurile actuale. Am înţeles foarte bine că tradiţia nu poate fi mai presus de lege”, spune Cioabă.

El afirmă că Centrul Creştin al Romilor a făcut eforturi, încă din 2004, pentru a convinge comunităţile de romi să renunţe la această practică, dar susţine că mass-media nu vine în sprijinul acestui demers.

„Putem spune că eforturile noastre au avut succes deoarece avem semnale că, în ultima perioadă, numărul căsătoriilor între minori a mai scăzut. Din păcate, observăm că mass-media din România şi din alte ţări europene creează o imagine falsă asupra acestor căsătorii şi ori de câte ori se petrece un astfel de caz presa îl prezintă în mod exagerat, creând astfel impresia că obiceiul este practicat de către toţi romii fără excepţie. Lucrurile nu stau deloc aşa”, susţine Florin Cioabă.

El afirmă că pastorii din cele peste o sută de biserici din întreaga ţară care aparţin Centrului Creştin al Romilor vor continua eforturile de a-i convinge pe romi să nu îşi mai căsătorească copiii de mici.

„Tot mai mulţi romi au înţeles cât de important este să se gândească mai întâi la educaţia copiilor şi abia apoi la căsătorie. Este deosebit de important să îi convingem pe romi să renunţe la practica de a-şi căsători copiii de mici, pentru a schimba percepţia asupra etniei atât în România, cât şi în afara ţării”, spune Cioabă.

Florin Cioabă s-a aflat, la sfârşitul anului 2003, în centrul unui scandal internaţional după ce a organizat o ceremonie impresionantă cu ocazia căsătoriei fiicei sale, de doar 12 ani.

Minora declarase, în repetate rânduri, că nu doreşte să se căsătorească, iar în timpul ceremoniei a fugit din biserică, fiind convinsă de rude să se întoarcă.

Aflând de incident, raportorul european pentru România, baroana Emma Nicholson, a cerut anchetarea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut căsătoria.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă