15.4 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialCine va întreține străzile din Sibiu

Cine va întreține străzile din Sibiu

 

Firmele care vor încheia contractele cu municipalitatea au fost selectate prin licitație.

Primăria Sibiului a anunțat numele firmelor care se vor ocupa de întreținerea străzilor din fosta Capitală Culturală Europeană din 2007. Unul dintre servicii este întreţinerea străzilor neasfaltate.

”Cu toate că numărul acestora este tot mai mic odată cu investiţiile în modernizarea străzilor neasfaltate pe care Primăria le promovează în fiecare an, întreţinerea străzilor neasfaltate este în atenţia municipalităţii. În urma unei proceduri de achiziţie, Primăria Sibiu a semnat un contract de servicii cu firma SC Terra Construct SRL, obiectul acestuia fiind scarificarea şi reprofilarea drumurilor pietruite. Valoarea contractului este de 290.254,73 lei (fără TVA), durata acestuia fiind de două luni”, spun reprezentanții municipalității. Prima comandă pentru acest tip de lucrări ce urmează a fi transmisă constructorului include următoarele străzi: Cedonia, Fagului, Faianţei, Fragilor, Frasinului, Mărului, Lacul lui Binder, Nucului, Ovăzului, Prunelor, Părului, Sălciilor, Stanca Radu, Ulmului, Varului.

Întreţinerea străzilor pavate cu piatră cubică este asigurată prin încheierea unui contract cu firma SC Sibo SRL, iar valoarea acestuia este de 167.880 lei, fără TVA. Defectele care pot surveni în străzile amenajate cu pavaj pot fi astfel remediate în baza acestui contract valabil până la sfârşitul anului 2014.

Bani pentru marcaje rutiere și pietonale, dar și pentru semaforizare

Marcajele rutiere şi pietonale vor fi întreţinute şi executate în baza unui contract pe care Primăria l-a încheiat cu SC Drumuri şi Prestări în Cons­trucţii SA. Valoarea contractului este de 427.973,68 lei, fără TVA. Ca parte a acestui contract, în luna august va începe activitatea de refacere a marcajelor rutiere şi pietonale în zona unităţilor de învăţământ, în pregătirea începerii anului şcolar la jumătatea lunii septembrie.

Contractul încheiat cu firma SC Transbet SRL asigură servicii de întreţinere a sistemului de semaforizare în municipiul Sibiu. În baza acestui contract valabil şase luni vor fi executate lucrări de reparaţii sau înlocuire a corpurilor de semafor care prezintă defecţiuni şi se vor opera modificările necesare în timpii de semaforizare pentru o mai bună fluenţă a traficului. Valoarea contractului este de 95.830,14 lei, fără TVA.

Cele mai citite

Șansa lui Drăgușin! Micky van de Ven s-a accidentat în duelul cu Manchester City

Micky van de Ven, fundașul central al lui Tottenham, a părăsit terenul accidentat în minutul 14 al meciului cu Manchester City din Cupa Ligii. Într-un...

Studiu: Femeile se lasă mai ușor influențate de prieteni în cheltuieli. Comportamentul financiar al consumatorilor

Un studiu recent publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Economisirii relevă că pentru 54% dintre români, o stare de bine din punct de vedere...

FCSB învinge Dinamo cu 4-0 în Cupa României! „Câinii” au cedat în repriza secundă

Dinamo a pierdut contra FCSB, scor 0-4, în prima etapă a Cupei României. Pe Arena Națională din București, FCSB a obținut o victorie categorică împotriva...
Ultima oră
Pe aceeași temă