Sub clătinarea economiilor occidentale, lumea priveşte din ce în ce mai mult la China şi la India ca la nişte salvatori, indiferent dacă cele două ţări cumpără obligaţiuni sau genţi italiene. Practic, Uniunea Europeană imploră Beijingul să preia o parte din datorii. Însă aceasta este doar una dintre faţetele problemei. Există dualitatea China-India, un mix între mit şi realitate, atât în interior, cât între cele două state. China şi India au relaţii pestriţe, care tind să fie mai mult de rivalitate decât de cooperare. Deşi populaţia celor două ţări reprezintă aproape 40% din populaţia lumii, cele două state trăiesc, însă, în lumi paralele, relatează Zoher Abdool Carim pentru publicaţia Time.
Rivali sau aliaţi?
Autorul articolului, Zoher Abdool Carim, care a crescut în Hong Kong, a intrat în contact cu membrii ambelor societăţi. Percepţiile şi atitudinile chinezilor şi indienilor, unii despre ceilalţi, sunt exprimate cu nonşalanţă şi sunt condimentate cu epitete rasiste picante. Pentru chinezi, indienii sunt săraci, superstiţioşi şi mizerabili. Pentru indieni, chinezii sunt bătuţi în cap, fără Dumnezeu şi… mizerabili.
Autoarea Robyn Meredith a scris în cartea sa, „Elefantul şi dragonul”, că „India poate fi centrul informaţional al regiunii, iar China este fabrica lumii. Împreună, ar putea deveni o forţă teribilă”. Însă ideile ei sunt ambiţioase şi nerealiste.
China şi India au fost, la un moment dat, suflete pereche, în timpul migraţiei budiste din urmă cu 2000 de ani. Ulterior, călugărul indian Bodhidharma a călătorit prin China pentru a propovădui Zen-ul. Iar Chinezii au explorat India, la rândul lor, cu mare interes. A fost o perioadă în care cele două culturi se descopereau reciproc. Până în secolul 17, cele două ţări erau adevărate puteri comerciale. Însă au fost prinse în plasa lumilor feudalismului şi ale colonialismului: o dinastie decadentă în China şi o colonie britanică din India. Au urmat zeci de ani de revoluţii şi de socialism febril. Relaţiile moderne dintre cele două state au fost marcate de suspiciune şi de lupte ocazionale la graniţa comună.
Perioada contemporană este mai prietenoasă, însă tensiunile nu sunt departe. Chiar dacă ambele Guverne vorbesc despre pace şi prosperitate, China pune bazele unui „şirag de perle” în Oceanul Indian, neliniştindu-i pe oficialii de la New Delhi, iar India exploatează petrolul şi gazele din Marea Chinei de Sud, înfuriind Beijingul. Mai mult decât atât, strânsa cooperare economică dintre două naţiuni, care poate împiedica un conflict, nu există între China şi India. Investiţiile chineze în India se ridică la 0,05% din investiţiile Chinei la nivel mondial, în timp ce investiţiile indiene în China sunt atât de mici, încât nu apar, de obicei, pe nici un tabel economic. Schimbul economic dintre cele două state (în special exporturile Chinei în India) este în creştere, însă acesta reprezintă, totuşi, o parte infimă din activităţile economice internaţionale ale celor două state. Şi, surprinzător, există foarte puţine zboruri directe între oraşele celor două ţări.
Întâi ordine acasă, apoi în restul lumii
Înainte de a salva lumea, India şi China trebuie să-şi stabilizeze propriile economii şi societăţi. Cele două ţări se confruntă cu ştiri dintre cele mai sumbre. Creşterea economică a încetinit, deşi, în cazul Chinei, acest lucru va ajuta la răcirea unei economii supraîncălzite. Exporturile ambelor state sunt glisante, inflaţia a atins cote dureroase, inegalitatea dintre venituri a atins proporţii prăpăstioase, iar nedreptăţile precum furtul terenurilor duc la izbucnirea unor proteste la scară largă. Nepotismul este un adevărat flagel.
Cele două state au scos milioane de oameni din sărăcie (China a făcut o treabă mai bună în acest sens), în timp alte milioane de oameni (tineri, muncitori, fermieri) sunt marginalizaţi şi caută cu disperare un trai decent. În timp ce China nu respectă regulile, India are prea multe reguli de respectat. China, chiar dacă nu se află într-un punct critic, trece, totuşi, printr-o perioadă de cotitură, încercând să limiteze „bulele de active” şi creditele neperformante pentru a reechilibra economia, departe de investiţiile directe de stat pentru creşterea consumului. În acelaşi timp, reputaţia Indiei a fost atât de afectată de corupţie, încât companiile de top din ţară au angajat o firmă americană de consultanţă pentru a realiza campania „India credibilă”.
Percepţie vs. Realitate
Cel puţin, India se poate baza pe o imagine mai bună decât cea a Chinei, la nivel mondial, notează autorul articolului din „Time”. Occidentalii privesc cele două ţări printr-o prismă romantică şi ideologică. India este Ghandi, yoga sau ţara unde mănânci, te rogi şi iubeşti. India nu este un exportator de bunuri ale căror preţuri nu au fost micşorate intenţionat, ci un exportator de inteligenţă şi directori executivi. China este „scurgere de petrol”, este ţara pe care vesticii adoră s-o urască. China este, mai degrabă, un dragon de foc decât un panda drăgălaş. Mercantili, rapace, ameninţători. Lucrurile chinezeşti sunt respinse, chiar dacă sunt purtate.
Există două cauze pentru această dihotomie. În primul rând, mândria Beijingului este mai mare decât mândria Indiei, atrăgând mai multă antipatie. În al doilea rând, India este demoraţie, în timp ce China este un stat autoritar. În tot timpul anului, liderii de la Beijing au hăituit disidenţii politici şi spaţiul virtual. Ei nu ar fi tolerat, de exemplu, vara indiană de proteste anti-corupţie de la New Delhi. Tiananmen, unde autorităţile chineze au ucis câteva mii de protestatari în vara anului 1989, este un exemplu elocvent.
Cu toate acestea, India nu este atât de liberă precum pare să fie. Democraţia nu atrage, în mod automat, o bună guvernare. Instituţiile statului sunt slabe, abuzurile sunt numeroase, iar drepturile omului sunt frecvent încălcate. Dacă au bani, oamenii devin invincibili. Iar India are propriul ei Tibet: provincia Kashmir.
Care dintre cele două căi economcie este mai durabilă? Capitalismul chinezesc de stat, sau întreprinderile private indiene? Care dintre cele două societăţi va rezista mai mult? Care dintre cele două naţiuni se simte mai individualizată în contextul global? Întreaga planetă trebuie să ştie. După un an de nelinişte la nivel mondial, câştigătorul poate fi cel care va oferi dreptate şi demnitate pentru un număr cât mai mare de oameni. În acest meci, până acum, scorul este 0 la 0, concluzionează Zoher Abdool Carim.
