3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCine sunt noii şefi ai magistraţilor din România. Culisele alegerilor pentru conducerea...

Cine sunt noii şefi ai magistraţilor din România. Culisele alegerilor pentru conducerea CSM

Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales conducerea : judecatoarea Alina Ghica este noul preşedinte, iar Oana Hăineală Schmidt- vicepreşedinte, care au candidat in tandem, pe acelaşi program. Deviza lor este un citat din Winston Churchill: „Dacă poţi sa faci un lucru, fă-l! Dacă nu, taci!”. Esenţa programului: orice poziţie publică a preşedintelui şi vicepreşedintelui trebuie hotărâtă înainte de plenul CSM. Acest mod de lucru poate distruge cea mai mare realizare a fostei conduceri: trannsparenţa totală.

Alina Ghica este duşman al transparenţei, dacă ar fi să luăm în calcul declaraţiile publice în care milita pentru secretizarea numelor magistraţilor care împart dreptatea, eventualele relaţii de rudenie sau de interese fiind astfel mai greu sau imposibil de aflat. Oana Hăineală pare a fi opusul Alinei Ghica, deşi au candidat în tandem, cu acelasi program. În ultimul an, Hăineală s-a declarat şi a acţionat ca  adeptă a reformelor în Justiţie, însă în trecutul de procuror anchetator există perioade întunecate, ce pot fi folosite împotriva ei.

Alina Ghica a fost aleasă preşedinte CSM cu  12 voturi, iar contracandidatul său, judecătorul Alexandru Şerban, a obţinut doar 6 voturi. Mona Pivniceru nu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte, poate şi pentru că face parte din acelaşi grup „tematic” de magistraţi  cu Alina Ghica.

Oana Hăineală, deşi nu a avut contracandidat, a fost aleasă vicepreşedinte cu doar 11 voturi. Pentru a fi ales,  un candidat trebuie să obţină minim 10 voturi favorabile. La alegeri au fost prezenţi 18 dintre cei 19 membrii CSM. A lipsit Emilia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citeşte programul cu care au candidat Alina Ghica şi Oana Hăineală la conducerea CSM.

Noul preşedinte CSM a militat pentru secretizarea numelor magistraţilor care dau sentinţe

Noul preşedinte al CSM, Alina Nicoleta Ghica, are 36 de ani şi este membru al Consiliului din luna septembrie 2011. Ea şi-a anunţat candidatura astăzi, cu puţin înainte de începerea şedinţei, când şi-a prezentat programul  în tandem cu procurorul Oana Andrea Schmidt Hăineală. Alina Ghica  a fost procuror până în anul 2006, cand a fost numită judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contecios Adminsitrativ şi Fiscal. În martie 2011 a ajuns  preşedintele secţiei, iar în septembrie 2011 a fost desemnată membru CSM (prin alegeri la nivelul Curţilor de Apel). Alina Ghica nu a ieşit în evidenţă nici cu bune, nici cu rele , ceea ce pentru un judecător este o calitate. Însă surse din cadrul Curţii de Apel Bucureşti spun că Alina Ghica, supranumită „Păpuşa Barbie”, ar fi uşor de manevrat şi s-ar  afla în sfera de influenţă a fostului preşedinte CSM, Dan Lupaşcu, care ar fi sprijinit-o la alegeri pentru a accede în Consiliu .  Singura data când a ieşit în evidenţă – la un seminar pe probleme de comunicare –  Alina Ghica a şocat asistenţa suţinând că numele magistraţilor care pronunţă sentinţe trebuie secretizat. O astfel de practică ar ajuta la proliferarea corupţiei în sistemul judiciar deoarece nu s-ar mai afla eventualele incompatibilităţi între judecător-avocat-expert-executor-notar care pot apărea într-un dosar dedus judecăţii. Cu alte cuvinte, grupurile de interese ar fi mult mai greu sau imposibil de depistat.

Vezi aici declaraţia de avere a Alinei Ghica.

Noul vicepreşedinte CSM  este şantajabil?

Oana Andreea Schimdt Hăineală este membru CSM din  2010, aleasă de procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale; este coordonator al comisiei CSM pentru relaţia cu UE.

După terminarea studiilor, în 1998, a fost câteva luni avocat la Bacău, apoi procuror la parchetele din  Bacău până în martie 2004, când al fost detaşată  la Parchetul General, pentru cinci luni, după care s-a întors  la Bacău. La parchetele din Bacău  a ocupat funcţii de conducere până în  mai 2007, când a fost promovată director pentru politici anticorupţie din Ministerul Justitţei.

În perioada guvernării liberale  susţinute de PSD  (2007-2009) Oana Hăineală  a fost şefa comisiilor  anticorupţie din cadrul Ministerului Justiţiei în relaţiile cu ţările UE ( exemple: şeful delegaţiei române la Grupul Statelor Împotriva corupţiei – GRECO; reprezentantul României atat la Iniţiativa Anticorupţie Regionalaă RAI pentru Europa de Sud-Est, cât şi la Comitetul de experţi privind prevenirea şi combaterea spălării banilor de pe lânga Consiliul Europei şi la SECI. În aprilie 2009 ( guvernarea PSD-PDL)  a fost numită consilier de stat pe lângă vicepriministrul şi ministrul de Interne Dan Nica ( PSD). În 2010 s-a intors la profesia de procuror, insa la Parchetul Tribunalului Braşov, din partea căruia a participat la alegerile CSM.

Cea mai mare parte a activităţii de procuror ( 2004-2007) Oana Hăineală şi-a desfaşurat-o la Parchetele din  Bacău, fiind specializată pe spălari de bani. Nu se cunosc rechizitorii deosebite de trimitere in judecată, de notorietate fiind doar achitarea fostului prim-procuror Stelian Olteanu de la Parchetul tribunalului Neamţ, arestat preventiv de secţia Militară din DNA. Olteanu a fost acuzat pentru falsificări de acte şi pentru folosirea abuzivă a ştampilei Parchetului cu scopul de a obţine retrocedarea pădurii de pe muntele Dămoc, defrişată ulterior. În acest dosar, atât prim-procurorul Olteanu, cât şi judecătorii şi poliţiştii implicaţi în retrocedări şi-au recunoscut  faptele, dând detalii în declaraţiile făcute în faţa procurorilor militari anticorupţie. După schimbarea competenţelor, dosarul  a ajuns la secţia civilă, instrumentarea fiind continuată de Oana Hăineală.  Dosarul s-a soldat cu achitarea  prim procurorului Olteanu, care a fost ulterior despagubit cu suma de circa 5 miliarde de lei vechi prin semnătura fostului procuror general adjunct al Romăniei, controversatul Marcel Sâmpetru,în prezent consiler al fostului vicepreşedinte CSM George Bălan

Sâmpetru a fost suspectat de fapte de corupţie în două dosare ale DNA, clasate ulterior. Va renunţa Oana Hăineală la Sâmpetru, sau îl va păstra? Răspunsul la această întrebare poate fi considerat şi răspunsul la întrebarea: se va desprinde Oana Hăineală de trecu?

Vezi aici declaraţia de avere a Oanei Hăineală.

Viciile alegerii conducerii CSM

Potrivit practicilor, candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte se pot depune chiar şi la momentul de debut al şedinţei de alegeri. Corect ar fi ca toţi candidaţii să-şi anunţe programele cu câteva zile înainte, pentru a fi cunoscute şi dezbătute. Anunţarea programelor cu câteva clipe înainte de vot este o practică ce ascunde negocieri subterane, iar rezultatele, de obicei, sunt „culese” de grupuri de interese oculte.

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....
Ultima oră
Pe aceeași temă