Criza economica isi continua desfasurarea etapa cu etapa. La inceput a fost sistemul financiar-bancar, a carui prabusire a fost evitata in ultimul moment prin interventia masiva a statului, care a injectat direct fonduri in mari institutii financiare. Ulterior, valul de instabilitate la nivelul sistemului financiar s-a propagat, cuprinzand tot mai multe sectoare economice, in majoritatea tarilor dezvoltate. Multe dintre aceste tari au fost confruntate cu cea mai grava recesiune din ultimele decenii, iar somajul a crescut de peste doua ori.
Din nou, autoritatile publice au mobilizat resurse uriase in incercarea de a preveni adancirea recesiunii si de a favoriza iesirea din criza. Politicile monetare au fost relaxate prin scaderea dobanzilor practicate de bancile centrale, iar guvernele de pretutindeni s-au angajat in programe de cheltuieli masive ce urmareau stimularea activitatii economice, a consumului si prezervarea locurilor de munca. Deficitele finantelor publice s-au deteriorat rapid, datoria a crescut exploziv pana la punctul in care statul insusi este confruntat cu o criza. Cine salveaza statul de aceasta data?
Situatia din Grecia marcheaza trecerea in cea de-a treia etapa, in care guvernele nationale sunt depasite in gestiunea crizei si au nevoie ele insele de ajutor. Substanta si forma pe care o poate imbraca acest ajutor sunt insa departe de a fi lamurite. Nu exista deocamdata o autoritate supranationala care sa aiba simultan dreptul, obligatia si resursele necesare unei interventii in favoarea unei tari. Chiar la nivelul Uniunii Europene, care este cea mai avansata structura de integrare economica interstatala din lume, lipsesc instrumentele si mecanismele de solutionare a unor situatii de "faliment" al unui stat membru. Recenta reuniune la nivel inalt a membrilor UE si-a reafirmat sprijinul moral pentru Grecia; dar ce se intampla daca acest tip de sprijin nu este suficient? Nu exista, la nivelul Uniunii, un organism similar Fondului Monetar International, iar crearea unei asemenea institutii ar marca un pas important in directia integrarii finantelor publice europene – evolutie respinsa de majoritatea statelor membre, care doresc sa-si pastreze controlul asupra bugetelor proprii. Se contureaza solutia organizarii unor programe de sprijin ad-hoc pe baze bilaterale, prin care economiile mari din UE, Germania si Franta, ar sprijini Grecia. Dar cum si Germania, si Franta se confrunta cu criza la ele acasa, obtinerea sprijinului politic national pentru transferul de fonduri publice spre alte tari este problematica. In plus, chiar daca ar fi nevoiti sa primeasca fonduri de la alte tari, grecii ar fi foarte sensibili la orice incercare de "tutela" pe care un creditor extern, Germania de exemplu, ar incerca sa o instituie pentru a se asigura de gestionarea corecta a banului public.
Chiar si Fondul Monetar International isi dovedeste limitele in conjunctura actuala. El a fost conceput ca o formula de asigurare a stabilitatii unui sistem financiar international construit in baza dolarului si a economiilor occidentale cele mai dezvoltate. FMI a intervenit de nenumarate ori, cu mai mult sau mai putin succes, pentru salvarea statelor in curs de dezvoltare. Resursele Fondului proveneau in cea mai mare masura de la tarile dezvoltate, care impuneau in ultima instanta si criteriile, si conditiile de acordare a ajutoarelor. Asistam insa astazi la o situatie inedita, in care criza a pornit din Statele Unite si a lovit cu precadere tarile europene dezvoltate. Cum ar putea FMI sa intervina de aceasta data, impunand conditii chiar statelor care stabileau conditiile? si de unde ar proveni fondurile necesare unor astfel de interventii?
Toate aceste intrebari fara raspuns indica faptul ca intreaga arhitectura a finantelor internationale este astazi pusa sub semnul intrebarii. Au inceput deja unele cautari, tatonari si incercari de reforma care sa aduca sistemul financiar international in acord cu realitatile inceputului de secol XXI. Dincolo insa de institutiile ce vor fi create sau schimbate pentru a raspunde provocarilor unei lumi tot mai globalizate si integrate, soarta fiecarui stat sta in mana propriilor cetateni, care suporta in ultima instanta rigorile crizei si care pot indrepta in timp greselile facute de unii si de altii.
