13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialCine protestează, plăteşte

Cine protestează, plăteşte

Participanţii la mitingurile neautorizate vor fi amendaţi de autorităţi.

Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, a declarat că protestele care au avut loc în faţa Palatului Administrativ nu au fost spontane pentru că a identificat în rândul protestatarilor personalităţi politice din USL, primari, funcţionari ai unor primării din judeţ, conduse de primari liberali. Jandarmeria îi va amenda pe cei pe care îi identifică din poze şi înregistrări video. Opoziţia îl acuză pe prefect că s-a implicat politic şi îi cere demisia şi afirmă că Gheorghe Falcă că a dictat Jandarmeriei numărul de manifestanţi.

Liderii politici arădeni au manifestat împotriva Guvernului

Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, a arătat că în rândul manifestanţilor au fost şi personalităţi politice şi nu crede că mitingurile au fost chiar spontane. „Hai să nu ne ascundem unii de alţii, să nu punem societatea civilă în faţă. În fruntea protestatarilor i-am văzut pe deputaţii Mihai Calimente şi Ciprian Luca, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor locale aflaţi în opoziţie. Primarii PNL din judeţ şi-au adus funcţionarii de la primărie la proteste, cu maşina. Nu e normal să se întâmple aşa ceva. Dacă a fost un protest spontan, mă întreb ce căutau lideri de partide acolo? Măcar să îşi asume răspunderea cei care organizează aceste manifestări”, a declarat Călin Bibarţ. El a explicat că legea trebuie respectată de către toţi şi că nu înţelege de ce reprezentanţii partidelor politice din opoziţie nu au solicitat aprobare pentru a manifesta paşnic. „Să se manifeste dacă doresc, dar să o facă în cadrul legal. Aşa, nimeni nu-şi asumă responsabilitatea”, a declarat prefectul Călin Bibarţ. El a spus că jandarmii identifică protestatarii după fotografii şi imagini video şi le vor trimite amenzi acestora.

Sicriul nu a fost amendat

Gavril Popescu, candidatul USL la Primăria Aradului şi fost prefect al judeţului, a explicat că este şocat de declaraţiile lui Călin Bibarţ. El a venit la miting, dar nu a fost organizator, ci a participat alături de ceilalţi nemulţumiţi, doctori, ingineri, profesori, pensionari care s-au plâns că banii nu le mai ajung să trăiască. „Când am fost prefect, toată şleahta portocalie a venit pe platoul din faţa Palatului Administrativ cu un sicriu cu numele premierului pe el. Nu am luat nici un fel de măsuri împotriva lor pentru că am considerat că dacă ăsta este nivelul lor de inteligenţă, asta este. Nu am crezut însă că este normal să vii cu sicriul, cu numele unui om pe el. Şi ei au făcut o manifestare „spontană” şi erau în precampanie electorală. Dar prin declaraţiile actualului prefect se urmăreşte intimidarea oamenilor ca să nu mai vină la proteste”, a declarat Gavril Popescu.

Calimente a venit la protest cu skateboard-ul

Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a explicat că el a plecat cu skateboard-ul la Primărie, în condiţiile în care platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad este folosit de practicanţii acestui sport. El a spus că platoul este al arădenilor şi că acolo erau mai mulţi oameni nemulţumiţi, alături de care a protestat şi el. „Am participat la aceste mitinguri. Nu am organizat nimic. Să-mi dea amendă pentru toate mitingurile la care am participat. Pe fotografiile pe care mi le-au făcut îi dau autografe pe ele domnului prefect, poate să le pună pe perete în Prefectură. Însă îl invit pe domnul prefect să participe şi el la miting, pentru că nu cred că este foarte fericit că i s-a tăiat din salariu şi i s-au tăiat sporurile”, a declarat Mihăiţă Calimente. Deputatul arădean a spus că primarul PDL Gheorghe Falcă a cerut Jandarmeriei să dea un comunicat de presă, dictând numărul de participanţi la miting, mult mai mic decât în realitate. Text Box:

PSD Arad cere demisia prefectului Bibarţ

PSD Arad atrage atenţia asupra implicării politice tot mai evidente a prefectului Călin Bibarţ şi cere demisia acestuia. „Prefectul a preluat discursul şi sloganele PDL, într-o dispută care nu trebuie să fie preocuparea instituţiei pe care o conduce. De altfel, nu este pentru prima dată când prefectul Bibarţ se implică în acţiuni cu caracter politic: la alegerile parţiale pentru Consiliul Local Seleuş din luna mai a anului trecut, a făcut campanie electorală pentru PDL, alături de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Pentru toate aceste motive, îi cerem să mai găsească un dram de bun simţ şi verticalitate şi să îşi dea demisia. Dacă nu demisionează, vom cere Guvernului să îl demită, pentru implicare în activităţi politice”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă