12.8 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialCine mai salvează Cazinoul din Constanţa?

Cine mai salvează Cazinoul din Constanţa?

Primarul Radu Mazăre le-a transmis femeilor din PSD că nu mai sunt bani pentru reabilitarea Cazinoului. Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, solicită consilierilor locali, indiferent de culoarea politică, să reia discuţiile despre Cazino, să caute  soluţii şi să redea Constanţei acest frumos simbol. „Clădirea aceasta a reprezentat dintotdeauna un simbol pentru oraşul nostru, o emblemă de peste 100 de ani. Este, în primul rând, un monument arhitectonic, iar administraţia Mazăre nu face altceva decât să pună umărul la distrugerea lui. Nu găsesc motivele pentru care un primar al cărui partid este la Guvernare şi care are o relaţie foarte bună cu primul-ministru, nu reuşeşte să facă rost de fonduri pentru reabilitarea Cazinoului. Au fost bani, a existat intenţia de a-l reabilita, dar niciodată iniţiativa nu a aparţinut Primăriei Constanţa. Ba au  fost bani, ba nu, ba se reabilita Cazinoul, ba se făcea teleschi cu banii aceia, ba se depuneau proiecte pe fonduri europene, ba nu mai sunt bani. Intenţia administraţiei de a vinde Cazinoul, recunoscută în diferite ocazii, este din ce în ce mai evidentă”,  a declarat acesta.

Planurile de la începutul anului

Reamintim că, în luna februarie a acestui an, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, că intenţionează reabilitarea Cazinoului cu fonduri europene pentru că nu are certitudinea că va găsi un investitor care să facă acest lucru, iar apoi urmează să fie găsită o firmă care să-l folosească pentru jocurile de noroc. „Cazinoul îl băgăm pe finanţare europeană. Nu am certitudinea că vom găsi un partener cu care să ne asociem şi care să investească cele şase – şapte milioane de euro necesare reabilitării şi atunci Nicuşor Constantinescu mi-a propus să-l băgăm pe o linie de finanţare pe fonduri europene. El este în momentul ăsta pe procedură de finanţare pe fonduri europene. E adevărat că dacă va merge aşa şi nu găsim până atunci un partener să bage bani să-l facem mai repede, după ce va fi reabilitat, tot trebuie să ne asociem, că nu putem să-l operăm noi, primarul sau şefii de servicii să fie şefi de sală”, a declarat Radu Mazăre.

Primarul a anunţat în anul 2011 că intenţionează să vândă Cazinoul din Constanţa după ce firma care îl concesionase pe o perioadă de 49 de ani şi care anunţase investiţii de aproximativ 15 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea monumentului a renunţat la acest proiect din cauza crizei economice.

Construcţia Cazinoului a început în jurul anului 1904, planurile iniţiale fiind întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradiţiile artei româneşti. După terminarea fundaţiilor însă, planurile au fost schimbate, Primăria încredinţând modificarea acestora unui arhitect elveţian, Daniel Renard. Obiectivul, construit în stil Art Nouveau, a fost terminat în 1910, fiind inaugurat în 1911.

Primăria Constanţa a început reabilitarea zonei peninsulare a oraşului, în care se află şi Cazinoul. Reabilitarea se face cu fonduri europene.

 

 

Cele mai citite

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

A căzut într-un canal adânc de patru metri într-un parc din Capitală

Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al...

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă