Ma uit la televizor cum Marian Vanghelie spune ca s-a saturat de circ si ca trebuie guvernat serios. Bineinteles, Vanghelie este unul dintre principalii furnizori de circ din garnitura de politicieni care chibiteaza pe langa guvernare, dar probabil ca l-a apucat o scarba existentiala de sine insusi, cine stie!? De altfel, modul in care acest baiat de mingi de care facea haz Nastase prin partid a ajuns sa invarta functii guvernamentale spune multe despre deprecierea PSD o data cu democratizarea spre baza teritoriala. Presedintele Basescu pozeaza in extraterestru uimit, care urecheaza Guvernul cand se enerveaza si pare a nu pricepe ca soarta sa electorala va depinde de rezultatele acestui Guvern. Mircea Geoana este in situatia bizara de a fi seful opozitiei in cadrul guvernarii si isi indeamna trupele sa dea la gioale pe sub masa Executivului, cum am auzit cu totii in stenogramele scurse de la PSD.
Radu Berceanu da niste directori afara, nu e clar daca pentru ca sunt pesedisti, pentru ca sunt corupti sau pentru ca sunt incompetenti. Apoi se razgandeste in cazul unora pentru ca l-a rugat frumos Liviu Dragnea, pe care i-a trecut partial supararea pentru ca il facuse tampit. Nicusor Constantinescu si Radu Mazare de la Constanta conduc rebeliunea in PSD impotriva guvernarii si calculeaza cat trebuie sa le revina de la bugetul national pe kilometru de drum judetean, asa au invatat ei ca se face distributia fondurilor bugetare dupa nevoi. In acest timp, Monica Ridzi tot nu intelege ce are presa cu ea, doar incheiase un targ cu televiziunile, din care toti castigau, mai putin publicul, dar acesta nu conteaza. Elena Udrea domneste majestuos in partid si la televiziuni si tot mai multi oameni au impresia ca este un ministru foarte activ, desi nimeni nu pare a sti exact de ce. Iar cealalta Elena, Basescu, face militarie prin partid ca sa afle cine l-a pus pe un eurodeputat maghiar sa intrebe grupul PPE daca s-a dat liber la nepotism.
Cam asta am inteles eu ca se intampla in Romania, zapand intre cele doua televiziuni de stiri care invart permanent aceiasi cativa politicieni trimisi de partide sa tina steagul sus. Rar aud stiri despre guvernare, iar atunci numai in cheie isterica. Legea unica a salarizarii pare a nemultumi pe toata lumea, sindicatele fac agenda discutiilor in spatiul public, iar Guvernul este inexistent in calitate de comunicator, astfel incat toata lumea intelege ca pierde ceva din aceasta idee nastrusnica. Magistratii nu vor in ruptul capului sa fie in rand cu lumea si o cultura a privilegiilor transpira de acolo cu oricine ai vorbi, chiar si cu tinerii lupi reformisti: ei sunt mai cu mot decat restul societatii si basta, incat ajungi sa te gandesti daca nu cumva justitia privata propusa de Dinu Patriciu ramane ultima solutie. Liberalii au facut mare tam-tam si au amenintat Guvernul cu judecata daca nu va face publice acordurile de imprumut cu FMI si Comisia Europeana.
Acordurile au fost facute publice si aceiasi liberali au facut ciocul mic, pentru ca am aflat de acolo ceea ce stiam deja: Tariceanu ne-a lasat o gaura in buget si acum posibilitatile de a creste cheltuielile publice ca masura anticriza sunt limitate. Vestea buna este ca avem din nou niste tinte bugetare si o supraveghere externa pentru ele, micul nostru experiment de independenta bugetara s-a terminat prost.
In aceste conditii, te intrebi cine guverneaza Romania. Doar Emil Boc? Pare ca si el are unele indoieli. Alina Mungiu-Pippidi intreba saptamana trecuta in editorialul sau din Romania libera ce punem in loc daca pica aceasta coalitie, care pare a nemultumi pe toata lumea. Intrebarea este necesara, dar nu pare a obseda pe nimeni altcineva. Alegerile europarlamentare au reprodus structura voturilor din toamna trecuta, deci trendurile populare dau rezultate la fel de complicate. Au trecut neobservate sase luni de la semnarea documentului PSD-PDL "Parteneriatul pentru Romania 2008-2012".
Cele doua partide promit acolo sa asigure o guvernare coerenta si expun niste obiective generoase. Doar cateva au inceput abia sa fie demarate. Singurele reforme serioase incepute sunt cele coordonate direct de premier – cum e legea salarizarii bugetare, in rest ministerele de linie par a fi dominate fie de gandire inceata (Educatie), fie de balbaieli si razgandiri (Sanatate).
Ce se intampla? Impresia mea este ca asistam la un divort intre guvernare si partide. Cele doua functii ale politicului se indeparteaza una de alta. PSD si PDL par a fi entitati care traiesc in alta sfera decat cea in care se intampla guvernarea. Singura doleanta reala este plasarea oamenilor in functii, de unde si cele mai aprige conflicte in coalitie. Remarcabil este ca nici o singura tema de disputa, nici una, nu are ca substrat diferente doctrinare sau de viziuni in ceea ce priveste politicile publice. Au PSD si PDL viziuni diferite in ce priveste educatia? S-ar putea, dar din moment ce nimic nu misca acolo, nu avem de unde sa stim.
Ce se va intampla cu promisiunea indrazneata din programul de guvernare privind schimbarea finantarii invatamantului public prin simularea mecanismelor de piata? M-am temut ca PSD se va impotrivi ca un partid de stanga ce este, dar nu s-a ajuns nici macar aproape de o discutie serioasa. Impozitul forfetar a fost introdus, dar nu e clar daca a fost o masura pentru a aduce bani la buget sau pentru a reduce economia gri, asa ca risca in aplicare sa rateze ambele obiective, asta, dupa ce a enervat pe toata lumea. Dupa ce au semnat un acord ambitios, cele doua partide trateaza guvernarea ca pe un cartof fierbinte aruncat de la unul la altul.
