Dimitrie Vicovanu are 73 de ani şi se ocupă cu restaurarea şi reparaţia ceasurilor vechi, în atelierul lui din Queens. În 1977, a emigrat din România în Statele Unite cu fiica lui, Daniela, iar soţia i-a urmat doi ani mai târziu. Jurnaliştii americani i-au descoperit povestea şi au publicat-o în The New York Times.
„Dimitrie a început să repare ceasuri când era puştan, în România, iar părinţii lui erau profesori. Era curios cum funcţioneaă ceasul ieftin al bunicului său şi, după ce l-a desasamblat, a încercat să-l facă la loc. Mai târziu, când era în facultate, le repara ceasurile colegilor şi profesorilor şi mai punea un ban deoparte pentru studii. Şi-a început cariera în arheologie şi restaurare de artefacte la Iaşi. A învăţat meserie de la ceasornicarii elveţieni din Laussane, cu o bursă a statului comunist. Nu s-a mai întors niciodată în ţară”, scrie publicaţia americană.
„Un ceas de calitate poate fi compus şi din 400 de părţi diferite, iar, când o componentă se strică, dacă nu poate fi înlocuită, Vicovanu o reface după modelul originalelor. „Un buton de la un ceas de buzunar poate avea 12 măsuri şi, dacă nu o nimereşti pe cea corectă, nu se va potrivi”, spune Vicovanu, într-o engleză cu iz românesc.
Colecţionari şi ceasornicari din alte zone vin la el pentru a-i cere sfatul ori pentru a le restaura ceasurile vechi. Şi chiar şi casa de licitaţii Sotheby’s îi cere ajutorul, pentru a aduce la viaţă un ceas vechi de 70 de ani”, notează The New York Times.
„Unii ceasornicari sunt măcelari şi, când repară un ceas, îi reduc valoarea”, explică şeful departamentului care se ocupă de ceasuri, de la Sotheby’s, John Reardon. Sotheby’s vinde la licitaţie aproximativ 600 de ceasuri pe an, iar unele dintre ele valorează milioane de dolari. „Dacă avem o piesă deosebită, care necesită reparaţii, apelăm la Dimitrie. Este o lume mică, o subcultură formată din colecţionari şi din clienţi care cumpără şi vând ceasuri pentru bucuria lor şi care apreciază arta şi geniul acestor piese mecanice. Au nevoie de ceasornicari talentaţi ca să-şi conserve colecţiile„, explică Reardon pentru publicaţia americană.
Dimitrie Vicovanu le-a împărtăşit jurnaliştilor din secretele lui de ceasornicar: are o colecţie de 14.000 piese de ceasuri, pe care le-a cumpărat în urmă cu zece ani de la un bijutier ai cărui clienţi îşi vindeau pe bucăţi ceasurile. Ele îi sunt de folos când trebuie să înlocuiască un şurub ori o rotiţă stricată. Românul le-a mai povestit că ai nevoie de o privire de vultur şi de o lupă de bijutier. „Nimeni nu poate să lucreze toată ziua cu lentile. Te doare capul”, i-a spus Vicovanu jurnalistului.
The New York Times scrie că şi oamenii obişnuiţi apelează la serviciile românului, pentru că reparaţiile la producător sunt scumpe şi durează mult. În schimb, Vicovanu cere pentru o curăţare a ceasului 175 dolari, iar pentru repararea unui mecanism, până la 2000 dolari.
„Lui Dimitrie Vicovanu nu-i este greu nici să deschidă un ceas de aur Cartier, din 1885, pe care nu l-a putut deschide nimeni, însă are nemulţumirile lui: razele X de la aeroport distrug ceasurile. El poartă un ceas de 400 dolari Bulova Accutron, din 1969, care este precis pentru că nu este afectat de gravitaţie. Printre piesele pe care le deţine, se numără un Patek Philippe din 1917 pentru şoferii de curse, un ceas de buzunar de la Tiffany din 1934 şi un ceas din platină Patek Philippe care costă 19.000 dolari”, scrie publicaţia americană.
