Criminalistul Cătălin Grigoraş a descoperit cum, din zumzetul reţelei electrice, poate stabili dacă o înregistrare a fost măsluită.
Becurile, prizele sau aparatele care consumă curent electric pot deveni martorii care îi spun adevărul despre o înregistrare audio-video expertului criminalist Cătălin Grigoraş. Când judecătorii, procurorii sau chiar unele servicii străine de securitate îi cer lui Grigoraş să stabilească ziua şi ora la care a fost făcută o înregistrare sau dacă cineva a şters ori a adăugat ceva nelalocul lui, expertul are de făcut un singur lucru: să asculte zumzetul reţelei electrice.
„De opt ani stochez semnalul”
Reţeaua emite un semnal neregulat de foarte joasă frecvenţă, în jurul valorii de 50 de hertzi (Hz). Nu e perceput de urechea umană, dar este captat de orice aparat de înregistrat. „Este ca o amprentă electrică a timpului, cauzată de reţeaua electrică şi de radiaţia electromagnetică. De 8 ani eu stochez, 24 de ore din 24, acest semnal într-o bază de date. Nu am altceva de făcut decât să compar semnalul de pe înregistrare cu cel din baza mea de date”, face el ca totul să sune simplu. Nimeni nu-l poate păcăli pe expert: „Variaţia de 50 de hertzi este aceeaşi şi la mine acasă, şi la tine acasă, fie că facem înregistrarea în Bucureşti sau oriunde în Europa Continentală. E complet aleatorie, nimeni nu o poate prezice nici măcar peste 10 secunde. Asta îi ajută enorm pe criminalişti”. Metoda lui Cătălin Grigoraş, denumită analiza ENF (Electrical Network Frequency), a început de curând să fie folosită de Poliţia Metropolitană din Londra, la începutul acestui an salvând procesul în cazul unei crime ce a făcut vâlvă. Reprezentanţii poliţiei au explicat, marţi, pentru publicaţia britanică „The Register”, că metoda lui Grigoraş i-a ajutat până acum în cinci cazuri importante şi că este vitală pentru anchetele în care autenticitatea probelor audio-video este pusă la îndoială. Profesorul Alan Cooper, unul dintre cei mai titraţi criminalişti britanici, a declarat pentru „The Register” că „americanii sunt foarte interesaţi” de metoda lui Grigoraş şi că „este, poate, cea mai importantă descoperire în domeniu de când au fost dezvoltate tehnici pentru analiza casetelor Watergate”.
Când îi pomeneşti de colaborarea cu FBI, Grigoraş zâmbeşte şi nu spune mai nimic: „No comment. Nu pot să vorbesc despre cazuri reale. Tehnica mea este folosită din ţări ca SUA sau Marea Britanie până în Cipru, Polonia, China sau Brazilia”.
Telenovela celor 50 de hertzi
Cătălin Grigoraş şi-a făcut publică tehnica în 2003. Momentul descoperirii seamănă însă cu povestea mărului care i-a picat în cap lui Isaac Newton. În 1991, era student şi voia să capteze semnale de frecvenţă foarte joasă. „Mă loveam de limita celor 50 de hertzi. Mă încurca la măsurători”, îşi aminteşte Grigoraş. Fisa i-a picat abia în 1996, când, lucrând ca expert la SRI, a avut de analizat o înregistrare: „M-am reîntâlnit cu acelaşi semnal de 50 de hertzi, care mi-a permis să văd discontinuităţi. Erau de fapt ştergeri, alterări ale informaţiei audio. Se spune că de la ură la dragoste e doar un singur pas. Am început să îndrăgesc instantaneu acest semnal, pentru că nu mă mai încurca, ci îmi era extraordinar de util”. De atunci până în 1999, când a părăsit SRI pentru laboratorul Ministerului de Interne, Grigoraş se amuza văzând cum mari şefi din SRI îi trimiteau uneori la analiză probe audio-video gata măsluite, cu pasaje şterse sau cu mixaje incriminatoare.
Tehnica mea este ca o amprentă electrică a timpului.
