0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCine este bunicuţa care ţine "torţa" nazismului aprinsă

Cine este bunicuţa care ţine „torţa” nazismului aprinsă

Gudrun Burwitz le face cu mâna nepoţilor ei. Pare a fi o femeie pregătită să-şi trăiască restul vieţii în linişte şi pace, nu-i aşa? De fapt, la 81 de ani, fiica lui Heinrich Himmler munceşte neîncetat pentru a menţine în viaţă ideologia nazistă, scrie Daily Mail.

Doamna Burwitz a apărat mereu amintirea tatălui ei, spunând că cel care s-a aflat în spatele Gestapoului, a SS-ului şi a pogramului de exterminare care a dus la moartea a şase milioane de evrei, a fost, de fapt, un om bun.

În ciuda vârstei înaintate, bunicuţa continuă să-i ajute pe foştii membri ai regimului nazist. Ea este acum lidera unui grup de susţinere numit „Stille Hilfe” (Ajutor silenţios), care îi sprijină financiar, dar şi juridic, pe criminalii de război aflaţi încă în libertate.

Grupul a fost format în 1951 de câţiva foşti ofiţeri de rag înalt ai SS-ului şi de funcţionarii germani de dreapta. Scopul acestui este de a „oferi ajutor discret dar activ celor care şi-au pierdut libertatea în timpul războiului sau după încheierea acestuia”.

Sub conducerea doamnei Burwitz, activitatea „Stille Hilfe” a devenit una şi mai sinistră. Gudrun Burwitz a devenit „bunică” pentru un nou front de naziste de extremă dreaptă.  Discipolele lui Hitler poartă rochii tradiţionale din Bavaria şi au părul împletit în stilul bavarez. De asemenea, „Stille Hilfe” oferă sprijin financiar mişcării neonaziste.

Femeia, care trăieşte în Munchen alături de soţul ei, se luptă momentan împotriva extrădării din Germania a lui Klaas Carel Faber, în vârstă de 89 de ani. Acesta este un fost membru al trupelor SS din Olanda şi este vinovat de uciderea mai multor evrei.

Un alt „proiect” al „Stille Hilfe” este Soren Kamm, un ofiţer SS din Danemarca. Acesta, în vârstă de 90 de ani, este căutat pentru mai multe crime de război, printre care se numără şi execuţia lui Carl Henrik Clemmensen, editorul unui ziar din Copenhaga. În 1946, un tribunal danez l-a condamnat pe Flemming Helweg-Larsen, un asociat al lui Soren Kamm, la moarte. Kamm este judecat în acelaşi proces ca şi complicele său. Germania a refuzat până acum extrădarea acestuia, în ciuda faptului că bătrânul nazist şi-a recunoscut fapta, în direct, în cadrul unui interviu televizat.

Contactată de către Daily Mail, „Prinţesa Nazismului”, cum a fost supranumită Gudrun Burwitz, a refuzat să discute despre eforturile ei. „Nu vorbesc niciodată despre munca mea. Pur şi simplu fac ce pot, când pot,” a spus bătrâna.

Gudrun Burwitz este rodul iubirii dintre Heinrich Himmler şi Margarete Siegroth. Himmler a adorat-o pe Gudrun, pe care o alinta Püppi, şi pe care o lua în vizite în lagăre şi în misiuni oficiale.

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă