Fondul Monetar Internaţional a avut parte, cum ar spune mulţi, de o criză prielnică. Cu nici trei ani în urmă, mulţi observatori credeau că Fondul şi-a cam trăit traiul şi că ar trebui desfiinţat. De atunci, FMI a intervenit în Ungaria, Letonia, Islanda, Ucraina şi în alte ţări lovite de criză, beneficiind de o infuzie masivă de noi resurse.
O parte a explicaţiei pentru faptul că Fondul este astăzi mai stimat derivă din recenta demonstraţie de flexibilitate în gândire – virtute rară pentru o birocraţie mare şi stângace. FMI şi-a regândit opoziţia tradiţională faţă de controlul capitalurilor. A sugerat ca băncile centrale să ia în calcul ţinte de inflaţie mai mari pentru a evita nivelul zero în eventualitatea unor şocuri deflaţioniste. Pentru această atitudine s-a ales cu reproşuri ferme din partea Bundesbankului german – un semnal clar că Fondul acţionează corect.
FMI a înfiinţat şi o linie flexibilă de creditare, pentru a pune la dispoziţia unor ţări scuturate de furtuni financiare neprovocate anumite resurse monetare rapid şi în condiţii neoneroase. Problema e că, în ciuda denumirii atractive, această linie de creditare nu a fost accesată decât de puţine state, iar în Asia nu s-a servit nimeni de ea.
Este relevant că, atunci când Coreea de Sud căuta disperată dolari după prăbuşirea Lehman Brothers, această ţară s-a împrumutat de la Rezerva Federală a Statelor Unite, nu de la FMI. După experienţele din 1997-1998, decidenţii coreeni ar prefera să se arunce într-o prăpastie decât să se mai împrumute, chiar şi fără condiţii impuse, de la FMI.
Deşi nu totul e lapte şi miere, chiar au existat progrese. Iar pentru ele, managementul FMI, puternic şi abil politic – calităţi de care Fondul nu prea a beneficiat în trecutul recent -, merită lăudat.
Acum însă, bursa zvonurilor fierbe: bârfa la modă e că directorul executiv al FMI, Dominique Strauss-Kahn, va părăsi FMI pentru a-l concura pe Nikolas Sarkozy în 2012 la alegerile prezidenţiale din Franţa. Popularitatea lui Sarkozy atinge recorduri negative, iar amicii lui Strauss-Kahn afirmă că acesta nu şi-a ascuns niciodată ambiţiile politice.
Un director executiv pe picior de plecare ar şubrezi Fondul. Există deja sentimentul că FMI ezită să spună mai clar Europei cum să-şi rezolve problemele cu Grecia, fiindcă directorul executiv trebuie să fie atent să nu se amestece în politicile interne europene.
La toate acestea se adaugă ştirea interesantă că FMI l-a numit pe Zhu Min, fost viceguvernator al băncii centrale chineze, în postul de consilier special al lui Strauss-Kahn. Zhu va face, astfel, parte din nucleul managerial al FMI.
Astfel se alimentează speculaţiile conform cărora Zhu va fi unul dintre candidaţii la postul de viitor director executiv al FMI. E rândul cuiva din afara Europei să conducă Fondul, dat fiind că Europa a avut un monopol asupra acestei poziţii de la înfiinţarea FMI, după cel de-al doilea război mondial. Târgul făcut atunci a fost ca SUA să aleagă preşedintele Băncii Mondiale, iar europenii să primească poziţia de top în FMI (în înţelepciunea lor decidenţii americani crezând că Banca Mondială va deveni instituţia mai importantă).
Dar lumea de azi e multipolară. Nu mai e dominată de economiile atlantice, aşa că aceste economii nu ar mai trebui să dicteze cine să deţină posturile-cheie din cele două instituţii Bretton Woods. Ar fi, aşadar, se spune, rândul altei regiuni.
Opţiunea la îndemână e Asia, unde se află pieţele emergente cele mai dinamice. Este regiunea către care începe să se mute centrul de greutate al economiei mondiale. Dacă întrebi liderii din Asia ce i-ar determina să se reapropie de FMI după experienţa traumatizantă a „asistenţei” din 1997-1998, ei vor răspunde: un director executiv din Asia.
De fapt, exact acesta e modul greşit de a privi situaţia. În trecut, problemele Fondului au fost tocmai parohialismul şi lipsa posibilităţii ca instituţia să fie trasă la răspundere. Cea mai bună cale de a ne asigura că FMI rămâne deschis faţă de idei noi este alegerea persoanei cu cele mai bune idei pentru a conduce instituţia. Iar cea mai bună metodă de a ne asigura că managementul FMI răspunde faţă de toţi acţionarii guvernamentali este să prevenim ca funcţia de top să devină sinecură indiferent cărei regiuni, fie ea Europa sau Asia.
Următorul director executiv ar trebui ales pe baza meritelor sale, nu pe criterii de naţionalitate. Ar trebui să existe o competiţie deschisă, câştigată de cel mai bun candidat pe baza ideilor sale.
Asia are destui oficiali competenţi din sfera economică, demni de luat în calcul pentru postul viitorului director executiv al FMI. Dar simplul fapt că aceştia provin din Asia nu e motiv suficient pentru a-i alege.
Copyright: Project Syndicate, 2010.
www.project-syndicate.org
For a podcast of this commentary in English, please use this link: http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/eichengreen15.mp3
