Cea de-a cincea peliculă din serie va fi regizată tot de Steven Spielberg și va apărea în 2019, fiind ultima cu Harrison Ford, cel care îl interpretează pe aventurier din 1989 încoace.
Al cincilea film din seria „Indiana Jones“ va fi lansat pe 19 iulie 2019, când Harrison Ford va avea deja 77 de ani. Va fi greu pentru el? Nu pe cât ați crede. Actorul american s-a păstrat de-a lungul anilor într-o formă fizică atât de bună încât măsurile costumului folosit în „Indiana Jones and the Last Crusade” (1989) au rămas aceleași și 19 ani mai târziu, când a jucat în „Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull” (2008).
Va fi, probabil, ultima „predare de ștafetă” pentru cele trei roluri legendare ale lui Ford. Anul trecut, a fost din nou Han Solo în „Star Wars”, o altă franciză cumpărată de Disney Studios. La anul, se preconizează apariția sa în „Blade Runner 2”, în regia lui Denis Villeneuve, alături de Ryan Gosling. Întrebarea este: cui îi va preda biciul și pălăria lui Indy? În ultimul film din serie, „Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull” (2008) și-a făcut apariția mult mai tânărul Shia LaBeouf (22 de ani la acea dată), în rolul fiului său, care însă n-a convins. S-a vorbit de Bradley Cooper, de Chris Pratt sau de Robert Pattinson, dar nimic nu e confirmat deocamdată. Cert este că Ford și-ar egala propriul record de „longevitate” pentru un personaj, 38 de ani distanță între prima și ultima apariție, exact ca în cazul lui Han Solo. Dintre eroii populari ai filmului, doar Rocky Balboa al lui Sylvester Stallone, rol reluat în „Creed” (2015), e mai „vârstnic”, cu un singur an.
Cum a fost însă inventat și construit unul dintre cele mai iubite personaje din istoria filmului? În 1978, producătorul George Lucas, regizorul Steven Spielberg și scenaristul Lawrence Kasdan au petrecut câteva zile într-o vilă din Sherman Oaks, California, discutând o idee a primului: aventurile unui profesor arheolog, căutător de artifacte. L-au construit folosind detalii din personajele jucate de Eastwood în westernurile spaghetti ale lui Leone, Sean Connery în James Bond și Toshire Mifune în peliculele lui Kurosawa. Trebuia să fie sensibil, dar și cinic. Unele idei n-au „prins”: Spielberg voia ca eroul să fie un avid jucător de cărți; Lucas, să știe kung fu. Costumația a fost preluată de la eroii revistelor de benzi desenate și din ce purtau Humphrey Bogart în „The Treasure of Sierra Madre” și Charlton Heston în „Secret of the Incas”.
Dar trăsăturile distincte ale personajului sunt date de pălărie și de bici. Cu o seară înainte de începerea filmărilor, costumiera a uzat geaca de piele cu briceagul lui Ford și cu o perie de sârmă, iar în ce priveșete pălăria, pur și simplu cei doi au dat-o cu praf și au stat cu rândul pe ea. A fost preferată o pălărie cu boruri late și pentru că în multe secvențe periculoase Ford trebuia dublat, iar asta ascundea mai bine fața cascadorului. Fiind parte din personalitatea personajului, de câte ori pălăria îi cădea accidental de pe cap, regizorul se asigura totuși că Indy o recuperează. Lucas a venit cu ideea biciului ca element definitoriu, iar Spielberg a sugerat să-l folosească mereu în mod neașteptat, ca pe o superputere.
La un moment dat, după ore și ore de discuții, scenaristul a întrebat: „Dar cum vreți să-l cheme?”. Lucas a propus „Indiana”, după numele unui câine pe care-l avusese în tinerețe, și „Smith”. Spielberg n-a fost de acord și a fost aleasă varianta de rezervă „Jones”. Efortul lor n-a fost în zadar. În 2003, un sondaj realizat de Institutul de Film American l-a plasat pe Indiana Jones pe locul al doilea – după Atticus Finch, din „Să ucizi o pasăre cântătoare” – în topul celor mai bune personaje de film din toate timpurile.