5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCine ar fi putut împiedica accidentul lui Huidu?

Cine ar fi putut împiedica accidentul lui Huidu?

Dincolo de circumstanţele evidente ale accidentului provocat de Şerban Huidu, există totuşi şi alte cauze mai profunde ale acestei tragedii. Puteau medicii care s-au ocupat de tratarea realizatorului TV, după accidentul grav suferit în iarnă, să-I împiedice să se mai urce la volan? Răspunsurile sunt cel puţin controversate.

Reglementările din Codul Rutier îi obligă pe medicii de familie ca atunci când constată că o persoană din evidenţa lor, care posedă permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale severe (cum poate fi cazul realizatorului TV Şerban Huidu, care în decembrie 2010 a suferit un accident grav la schi, în Austria) să solicite examenul de specialitate necesar. „În cazul în care s-a stabilit că persoana este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul, va comunica aceasta imediat Poliţiei Rutiere pe raza căreia medicul îşi desfăşoară activitatea”, se precizează în Codul Rutier. În cazul în care o persoană este declarată incompatibilă cu statutul de şofer din motive medicale, permisul de conducere al acesteia este retras de către Poliţia Rutieră.

„Codul Rutier a fost gândit prost”

„Noi, medicii de familie, nu ştim care dintre pacienţii de pe listele noastre au permis de conducere, pentru că nu e rostul meseriei noastre. Codul Rutier a fost gândit prost. Majoritatea medicilor de familie nu ştiu că trebuie să anunţe Poliţia Rutieră în astfel de cazuri, cum a fost cel al lui Şerban Huidu”, a declarat pentru RL Tereza Franciuk, reprezentant al Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti.

Întrebat dacă a luat legătura cu medicul de familie al lui Şerban Huidu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Carmina Reit, ne-a spus: „Acesta este un aspect pe care procurorii de caz îl vor verifica. Toate informaţiile privind starea de sănătate a lui Şerban Huidu vor fi verificate”.

„Huidu n-ar fi trebuit să mai conducă”

Un reputat neurolog, care nu a dorit să i se facă public numele, a declarat pentru RL că o persoană care a suferit traumatisme craniene grave, precum cele ale lui Huidu, n-ar mai trebui să şofeze niciodată. „Un astfel de pacient poate suferi diverse crize, fără să dea vreun semn în prealabil. De exemplu, poate suferi din senin o criză de epilepsie, sau să sufere o dezorientare spaţială, adică pentru câteva clipe să nu mai ştie unde se află. Se mai pot petrece tulburări de câmp vizual, în care nu mai vede nimic sau vede înceţoşat, sau tulburări de echilibru, deşi el stă pe scaunul de condus. De aceea aceşti pacienţi sunt sfătuiţi să nu mai conducă”, este de părere medicul neurolog.


Huidu, 14 sancţiuni rutiere

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat luni că Şerban Huidu a primit în ultimii ani 14 sancţiuni rutiere. Cea mai gravă fiind suspendarea permisului de conducere, de două ori, pentru depăşire neregulamentară în 2009 şi pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului în 2005.

Şerban Huidu a provocat duminică, în jurul orei 11.55, la ieşirea din localitatea braşoveană Timişul de Sus, un accident rutier, după ce a pătruns cu maşina sa pe contrasens. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa trei persoane: Ştefan Lungu Balogh de 65 de ani, Magda Drăghici de 54 de ani şi Ion Garbiş de 57 de ani. Şerban Huidu se afla la volanul unui autoturism de teren Mercedes şi circula dinspre Capitală spre Braşov.

El se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 şi 4 ani şi cu bona acestora. 

Medicii din Viena: „Nu putem spune dacă era sau nu capabil să conducă”

Reprezentanţii Spitalului Universitar din Innsbruck-unde realizatorul TV s-a tratat după accidentul din iarnă- spun că Şerban Huidu a părăsit spitalul lor de mai bine de şase luni şi că nu mai au nici o veste în privinţa sa. „Nu vă putem spune dacă era sau nu capabil să mai conducă. Ar fi prea mult să facem astfel de declaraţii, mai ales că pacientul nu se află aici şi nu avem acordul lui„, ne-a declarat Johannes Schwamberger, purtător de cuvânt la Spitalul Universitar din Innsbruck, unde Huidu a fost internat, după ce s-a accidentat grav pe o pârtie de schi din Austria, în decembrie 2010.

Octavian Pascuţ: „Huidu mergea la controale în Austria”

„Huidu mergea la controale regulate în Austria. Fusese şi în urmă cu o lună şi jumătate la Innsbruck, chiar la profesorul care l-a îngrijit, iar acesta îi spusese că s-a recuperat peste aşteptările sale. Nu cred că Huidu i-a ascuns că are permis de conducere. Austriecii sigur l-au întrebat şi despre asta, iar dacă ar fi fost probleme cu siguranţă i-ar fi interzis să se urce la volan”, spune Octavian Pascuţ (Mistreţul de la „Cronica Cârcotaşilor”). Cei doi au călătorit în urmă cu câteva săptămâni la Sibiu, iar la volan s-a aflat Şerban Huidu pe tot parcursul traseului. „Era un împătimit al condusului, putea să şofeze cu ochii închişi pe porţiunea aceea, unde a avut loc accidentul. Are o casă în Predeal şi ştia bine drumul”, spune Octavian.

Cele mai citite

Sferturile Cupei României Betano. Tabloul complet

Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2024-2025, s-a încheiat, dar configurarea completă a sferturilor de finală depinde de desfășurarea a două meciuri de baraj...

Elon Musk a comentat CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Elon Musk a comentat pe rețeaua X decizia Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale, punând sub semnul întrebării autoritatea judecătorilor...

Croația. Atac într-o școală din Zagreb – un adolescent de 19 ani a înjunghiat mortal o fetiță de 7

Un atac teribil a avut loc vineri dimineață la o școală din Croația, Zagreb, când un tânăr în vârstă de 19 ani a pătruns...
Ultima oră
Pe aceeași temă