De opt ani, de cand German Marshall Fund masoara perceptiile pe care europenii si americanii le au unii despre ceilalti, romanii apar in mod constant ca una dintre cele mai filoamericane natiuni – anul acesta chiar cea mai filoamericana – din Europa. Era firesc, asadar, ca diplomatia noastra sa urmeze sentimentele populatiei si sa dezvolte o relatie de apropiere speciala cu Statele Unite, concretizata in parteneriatul strategic stabilit intre cele doua tari. De ceva vreme insa, se sugereaza tot mai apasat ca lucrurile n-ar (mai) fi tocmai asa roz, ca ceva a inceput sa scartaie si ca ar fi necazuri in paradisul aliantei romano-americane.
In primul rand, aceste insinuari sunt legate de alegerile prezidentiale si au o incarcatura electorala evidenta. Pe scurt, teoria se reduce la vorbele lui Mircea Geoana, care le dadea asigurari activistilor PSD ca "Basescu este terminat… L-au lasat din brate si americanii" si pretindea ca actuala administratie democrata si-ar fi pierdut iluziile in privinta presedintelui roman, care, pe de o parte, ar fi fost mult prea apropiat de fosta administratie Bush, iar pe de alta, nu s-ar fi dovedit a fi la inaltimea asteptarilor Washingtonului. Dovada ar consta in faptul ca Barack Obama nu si-a gasit timp pana acum sa il primeasca pe omologul sau roman. Mai mult, cum Traian Basescu este inconjurat de intelectuali liberali/conservatori care nu nutresc o simpatie deosebita fata de presedintele democrat, a continua cu actualul presedinte s-ar putea dovedi mai degraba o povara pentru relatiile cu Statele Unite decat un atu, daca nu de-a dreptul o amenintare.
Este o teorie buna, pacat insa ca este complet falsa. Mai intai, pentru ca Statele Unite nu intervin niciodata intr-un mod atat de brutal in evolutiile politice ale unui aliat, apoi pentru ca americanii nu fac niciodata afaceri in felul acesta, bazat pe dihotomii stanga/dreapta, in relatiile internationale si, in sfarsit, pentru ca Romania si cu certitudine Traian Basescu nu sunt atat de importanti incat sa faca obiectul vreunei scheme, mai mult sau mai putin complicate, conceputa la Washington. Statele Unite lucreaza cu guvernul si cu presedintele care au iesit din alegeri libere si corecte, in vederea atingerii unor obiective comune, restul sunt fabulatii. Bineinteles ca o relatie personala buna intre doi lideri poate aduce castiguri suplimentare, dar presedintele Obama este de prea putina vreme la Casa Alba si a avut prea putine intalniri bilaterale ca sa fi dezvoltat o relatie mai stransa chiar si cu Gordon Brown, Nicolas Sarkozy sau Medvedev, daramite cu Basescu.
In al doilea rand, ideea unei anumite raceli in relatia cu Statele Unite este sugerata de prioritatile de politica externa ale actualei administratii, din care, pana acum, Europa Centrala si de Est a lipsit. Intre Afganistan, Orientul Mijlociu, dosarele iranian si nord-coreean, "resetarea" relatiilor cu Rusia si clarificarea divergentelor cu China, pe de o parte, si cultivarea vechilor aliante stabile, pe de alta, Obama s-a concentrat asupra primelor. Este dreptul, este optiunea lui sa se aplece asupra amenintarilor globale si a raporturilor problematice. Vom vedea, de exemplu, in cazul scutului antiracheta cat de departe este dispusa sa mearga administratia Obama pentru a atinge obiectivul relansarii relatiilor cu Rusia, dar daca exista presupusa raceala intre Statele Unite si Europa de Est, ea nu poate fi pusa in nici un caz in sarcina est-europenilor si cu atat mai putin a Romaniei.
Exista insa domenii in care o politica inepta a Bucurestiului poate pune in pericol relatiile cu Washingtonul. Ieri, in prima sa aparitie in fata presei romane, noul ambasador american la Bucuresti, Mark Gitenstein, s-a referit, in primul rand, la importanta cooperarii militare romano-americane in Afganistan si a amintit ca SUA si-au pus militarii sub comanda straina (romaneasca), lucru pe care americanii nu-l fac de obicei. In studiul GMF amintit mai sus, majoritatea romanilor s-au pronuntat pentru retragerea trupelor din Afganistan si aceasta opinie s-a reflectat si in pozitiile exprimate de unii politicieni. Indiferent care va fi formula guvernamentala dupa alegeri, va exista o tentatie populista de a forta o retragere din Afganistan. A ceda unei astfel de tentatii ar fi un grav atentat la adresa pozitiei noastre in NATO si a relatiilor cu Statele Unite. In al doilea rand, Gitenstein a mentionat printre prioritatile sale securitatea energetica.
Pentru Romania, securitate energetica inseamna diversificarea surselor de energie si a rutelor de transport. Una dintre marile amenintari o reprezinta, asadar, dependenta de surse de energie straine, in primul rand de gazul rusesc. Diversificare ar insemna concentrarea eforturilor asupra proiectelor Nabucco, White Stream sau a terminalului LNG de la Constanta. Deschiderea recenta aratata de Guvern catre Gazprom si disponibilitatea de a lua parte la proiectul rusesc South Stream merg in directia consolidarii dependentei si a subminarii securitatii energetice. O eventuala "tradare" a proiectului Nabucco de catre Bucuresti in favoarea optiunii rusesti ar pune din nou in pericol relatiile cu Statele Unite.
Dar poate cea mai mare amenintare la adresa relatiilor cu Statele Unite o constituie coruptia endemica din Romania. Gitenstein s-a referit in mai multe randuri la nevoia de predictibilitate a reglementarilor de stat si de consolidarea statului de drept. Reguli impredictibile inseamna ca in Romania se reglementeaza inca ad-hoc, de pe o zi pe alta, in favoarea grupurilor de interese, cu alte cuvinte, coruptie in Guvern, Parlament si Justitie. Este unul dintre principalele motive pentru care investitiile americane in Romania sunt de numai 10 miliarde dolari, maruntis pentru capacitatea de absorbtie a pietei romanesti. Dar domnul Gitenstein ar trebui sa fie prevenit. Ori de cate ori un ambasador american (ultimii trei au facut-o cu totii) s-a pronuntat impotriva coruptiei din Romania, a primit replici inamicale sau chiar triviale din partea liderilor politici de la Bucuresti, fie ca s-au numit Iliescu, Nastase, Tariceanu sau Basescu.
Ultimele evolutii nu sunt incurajatoare: episodul in care ministrul de Externe Diaconescu a refuzat sa se mai deplaseze la Haga pentru ca Olanda (cel mai mare investitor strain) "si-a permis" sa critice coruptia din Romania este semnificativ. Nu are importanta ca Diaconescu s-a razgandit pe seara. Important este ca Romania a demonstrat ca este dispusa sa-si indeparteze prietenii pentru a-si proteja coruptii. z
