2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCine a suspendat autostrada lui Oprescu

Cine a suspendat autostrada lui Oprescu

Înainte de a fi „suspendată” pe cerul Capitalei, autostrada lui Oprescu, mai precis licitaţia pentru studiul de fezabilitate, a fost suspendată de instituţiile statului ca urmare a neregulilor din licitaţie. Beneficiarii sunt nimeni alţii decât angajaţi ai primăriei, ale căror firme au fost date câştigătoare ale contractului.

Anunţată cu surle şi trâmbiţe în 2008 ca minunea suspendată ce va străbate semeţ Bucureştiul pe direcţia nord-sud şi care va rezolva problema circulaţiei, autostrada primarului general al Capitalei a sfârşit 2010 prost. În ultimele zile ale lunii decembrie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a obligat primăria lui Oprescu să renunţe la intenţia acesteia de a acorda contractul de realizare a planurilor de urbanism zonale (PUZ) şi a studiilor de fezabilitate (SF) aferente autostrăzii unui consorţiu de firme, ce avea printre acţionari angajaţi ai primăriei.

Cu şanse reale de câştigare a licitaţiei organizate în luna august au intrat două asocieri de firme, anume, pe de o parte, Proiect Bucureşti SA, Ecoterra SRL, Metroul SA, Western Outdoor SRL, Alpha Studio, pe de altă parte, Iptana SA, asociată cu WSP Group SRL. În luna octombrie 2010, în urma unui rezultat negativ privitor la participarea sa la licitaţie, firmele Iptana-WSP Group depun o contestaţie a rezultatului la CNSC. Instituţia dă dreptate contestatarilor, obligând Primăria Generală a Municipiului Bucureşti (PGMB) să reevalueze corect ofertele.

Fără a avea de ales, aceasta se supune deciziei şi în urma reevaluării decide să menţină câştigătoare firmele Proiect, Ecoterra, Metroul, Western Outdoor şi Alpha Studio.

Nemulţumită de decizie, Iptana şi WSP Group fac din nou în noiembrie contestaţie la CNSC şi li se dă dreptate din nou. Motivarea deciziei dată de CNSC indică subiectivitatea totală a membrilor comisiei de licitaţie din cadrul PGMB.

PUNCTARE SUBIECTIVĂ A OFERTELOR

Oferta incompletă care „arată probleme-cheie, dar nu specifică modul de rezolvare” este punctată cu 10 puncte, iar cea care „precizează problemele cheie, arată modul de rezolvare, dar nu dezvoltă toate aspectele” primeşte doar 7 puncte, afirmă CNSC. Instituţia susţine în motivarea sa prin care dă dreptate firmelor Iptana şi WSP Group că PMGB a reţinut din oferta acestor firme doar „ce a dorit”. Ca urmare, pe 28 decembrie CNSC obligă din nou PGMB să reevalueze ofertele celor două asocieri cu „respectarea întocmai a legislaţiei achiziţiilor publice”, anulând totodată raportul procedurii de atribuire a contractului. Subiectivitatea comisiei de licitaţie a favorizat deci prima asociere, ce include firme deţinute chiar de angajaţi ai PGMB şi ai Consiliului General al municipiului.

ACŢIONARI AI CÂŞTIGĂTORILOR, ANGAJAŢI AI PRIMĂRIEI

Informaţii apărute în presă au arătat că SC Western Outdoor SRL şi SC Alpha Studio SRL sunt deţinute de Sorin Gabrea şi Vlad Cavarnali, amândoi membri în Comisia Tehnică de Urba¬nism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Bucureşti.Dacă prima asociere va primi contractul, aceasta înseamnă că cei doi vor elabora PUZ solicitat, după care tot ei îl vor aproba în calitate de angajaţi ai primăriei. Primul dintre aceştia nu vede nici o problemă în a fi cu fundul în două luntri. „Sunt un mare cunoscător al acestui oraş. Mă consider îndreptăţit să particip la un proiect de o asemenea anvergură pentru Bucureşti. Mi s-ar părea imoral dacă un debutant ar participa la un proiect atât de important”, a declarat pentru un site de ştiri Sorin Gabrea. Primăria are la dispoziţie zece zile pentru a formula plângere împotriva deciziei CNSC. Ioan Dedu, director pentru transporturi în PGMB, crede că probabil decizia CNSC va fi contestată la Curtea de Apel. „Nu este sarcina mea să clarific problema, ci a celor de la direcţia de achiziţii publice, dar vă pot spune că, în calitatea pe care am avut-o odată, de preşedinte a două comisii de licitaţie, am atacat la Curtea de Apel două decizii ale CNSC şi în ambele dăţi ni s-a dat câştig de cauză”, spune el.

LUCRĂRILE DUREAZĂ CEL PUŢIN 4 ANI

Odată soluţionată problema licitaţiei, cel mai probabil în cursul acestui an, primăria va avea câţiva paşi importanţi de depăşit până ca autostrada să devină realitate. „Principala problemă cred că va fi obţinerea finanţării. Pentru partea I a proiectului (zona nord a autostrăzii suspendate – n.r.) sunt nece¬sare 600-700 milioane de euro. Lucrările estimez că vor dura 4 ani. Aproximativ jumătate din lungimea autostrăzii va fi supraterană, adică lungimea însumată a lucrărilor de artă”, spune Ioan Dedu. Proiectul presupune şi exproprierea câtorva sute de hectare de teren, proces care nu mai este atât de complicat pe cât era odinioară, ca urmare a apariţiei Legii 198/2004, şi care va dura doar 6-8 luni.

VA AVEA TREI BENZI PE SENS

Autostrada urbană va avea trei benzi pe fiecare sens de circulaţie şi va atrage din interiorul aglomerat al Capitalei 80.000 vehicule medie zilnică anuală. Odată terminată prima parte a autostrăzii, cea de nord, PMGB intenţionează să continue proiectul în mod similar şi în sudul Capitalei. Derularea proiectului nu va fi însă simplă. Presupunând că principala problemă sesizată de Dedu va fi depăşită, anume obţinerea finanţării, rămân problemele mutării de utilităţi, realizării proiectului tehnic, obţinerii avizelor necesare. Presupunând că disputa în Justiţie asupra licitaţiei referitoare la PUZ şi SF se va soluţiona în acest an, va urma o perioadă de 30 de luni în care aceste documente vor fi elaborate.

După aceea, pe baza lor se vor întocmi caiete de sarcini pentru selectarea constructorului sau a concesionarului, dacă autostrada se va construi în acest sistem. Urmează licitaţia propriu-zisă şi desemnarea câştigătorului, care va dura în cel mai bun caz un an, dacă nu vor exista contestaţii. Odată desemnată firma constructoare, aceasta va trebui să realizeze proiectul tehnic de detaliu care va sta la baza lucrărilor. Concomitent, vor trebui realizate şi exproprierile necesare. Puse cap la cap, aceste etape arată că bucureştenii vor avea autostradă suspendată de abia peste 5-10 ani, în pofida asigurărilor date de primarul Oprescu cum că lucrările stau să înceapă în 2011.

PE UNDE TRECE TRONSONUL NORD?

Acesta va pleca din intersecţia formată de autostrada urbană proiectată şi o nouă arteră de legătură cu autostrada A1 în zona intersecţiei dintre Valea Cascadelor şi str. Liniei. De la această intersecţie, traseul autostrăzii urbane porneşte spre nord pe un viaduct suprateran, traversează denivelat B-dul Iuliu Maniu în zona întreprinderilor Turbomecanica şi I.N.M.T., apoi coboară la sol spre comuna Roşu.
Apoi, aceasta se intersectează denivelat cu viitoarea penetraţie A1, continuă la sol spre comuna Roşu, continuă cu pasaj denivelat peste Calea Giuleşti, peste triajul Chitila şi peste Calea Griviţei în zona podului Constanţa, pentru ca o cale a autostrăzii urbane să rămână la nivel suprateran, iar cealaltă să coboare la sol, mergând paralel cu calea ferată magistrală Bucureşti-Constanţa până la intersecţia cu B-dul Poligrafiei, pe care îl va traversa denivelat cu ambele căi.

Autostrada coboară apoi la sol pentru a ocoli staţia CFR Băneasa pe un viaduct suprateran, în timp ce calea din dreapta căii ferate va coborî la sol, dar va traversa denivelat Şos. Bucureşti -Ploieşti şi Lacul Băneasa cu un pod corespunzător. De aici, ambele căi coboară la sol, de o parte şi de alta a căii ferate, urmând ca după traversarea zonei Lacului Băneasa, calea din dreapta căii ferate să traverseze denivelat cu pasaj superior această cale ferată şi să se unească la sol cu cealaltă cale în zona traversării str. Nicolae Caramfil. Traseul autostrăzii va continua la sol pe partea stângă a căii ferate până în zona intersecţiei cu autostrada A2, unde se desprinde de traseul căii ferate şi se îndreaptă către str. Ghiorghiţei, urmărind la sol traseul acestei străzi, continuă apoi cu pasaj inferior pe traseul str. Ghiorghiţei până la intersecţia cu Şos. Colentina, unde este amenajat nod rutier fluent pe trei nivele, nod care constituie şi sfârşitul acestui tronson.

Tronsoanele întregii autostrăzi urbane

Zona Traseu Lungime
I (Nord) Valea Cascadelor-Şoseaua Colentina 16,8 km
II Valea Cascadelor-Şoseaua Giurgiului 17,4 km
III Şoseaua Colentina-Şoseaua Giurgiului 16,3 km

Grafic estimativ tronson nord autostrada suspendată
Soluţionarea contestaţiei pentru PUZ şi SF, desemnare câştigător – 2011
Întocmirea primelor PUZ şi SF – 2011-2012
Caiete de sarcini, licitaţie şi desemnare constructor/concesionar – 2012-2013
Exproprieri, avize, proiect tehnic de detaliu – 2013
Începere lucrări, mutare utilităţi – 2014
Terminare lucrări, inaugurare – 2018

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă