28.2 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialCinci traficanți de droguri, reţinuţi la Brașov. Principalii clienți erau elevi și...

Cinci traficanți de droguri, reţinuţi la Brașov. Principalii clienți erau elevi și studenți

Cinci membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, ai cărei clienți erau elevi și studenți din Brașov, au fost reținuți de procurorii DIICOT, în urma unor percheziții făcute la locuințele acestora, unde au fost descoperite mai multe culturi de canabis.

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) l-au prins în fragrant, marţi, pe unul dintre membrii reţelei, în timp ce vindea droguri în localitatea Codlea, informează un comunicat transmis de Poliţia Braşov.

În aceeaşi zi, poliţiştii au descins la locuinţa acestuia şi la alte patru persoane suspectate în acest caz, în localităţile Codlea şi Vulcan, la trei dintre persoane fiind descoperite mai multe culturi de canabis.

Astfel, în locuinţa din Vulcan au fost descoperite şi ridicate cinci borcane cu canabis, iar în beci a fost găsită o zonă special amenajată pentru cultivarea şi întreţinerea plantelor de canabis, prevăzută cu ventilatoare, radiatoare şi iluminat artificial. În total, anchetatorii au ridicat din această locuință 83 de plante în ghivece.

În locuinţa din Codlea au fost descoperite, de asemenea, 85 de plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare, precum și droguri porționate, două ţigarete de tip joint, precum şi un cântar electronic.

Locuinţele în care au fost găsite culturile de canabis erau conectate ilegal la reţeaua de electricitate, prin cabluri improvizate.

Conform anchetatorilor, membrii grupării îşi racolau clienţii din rândul tinerilor, elevi şi studenţi, o parte dintre ei fiind minori. Traficanţii vindeau drogurile la preţuri între 40 şi 60 de lei gramul.

Cei cinci suspecţi au fost duşi la sediul DIICOT Braşov, pentru audieri, şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri de risc, iar joi vor fi duși la Tribunalul Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă