4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialFoto: Cinci numere care vor defini următorii 100 de ani ai omenirii

Foto: Cinci numere care vor defini următorii 100 de ani ai omenirii

Populația în continuă creștere a globului, consumul de energie regenerabilă, speranța de viață din ce în ce mai mare, migrația oamenilor de la sat la oraș și automatizarea locurilor de muncă reprezintă principalele cinci cifre care ar putea redefini următorul secol al planetei. Jurnaliștii de la BBC le-au explicat, cu ajutorul  unor grafice. Consultați galeria foto pentru mai multe informații.

83 de milioane. Populația globului a crescut anul acesta cu 83 de milioane de oameni față de anul trecut. E ca și cum ai adăuga pe harta lumii încă o țară de mărimea Germaniei. Potrivit unui scenariu făcut de ONU, până în 2100, pe pământ vor 11,2 miliarde de persoane. Există posibilitatea ca până la sfârșitul secolului populația să ajungă chiar la 16,6 miliarde. Sau ar putea să scadă la o cifră mai mică decât în prezent, adică sub 7,5 miliarde. În toate scenariile făcute de ONU, populația este într-o continuă creștere, cel puțin până în 2050.

42 de ani. Vârsta medie va crește la 42 de ani în 2100, față de 24 în 1950. Astăzi, vârsta medie este de 30 de ani. În prezent, speranța medie de viață la nivel global ajunge la aproape 72 de ani; până în 2100, se estimează că va crește la 83 de ani. O viață mai lungă înseamnă, automat, mai mulți oameni bătrâni. Iar ratele de fertilitate scăzute înseamnă nașteri mai puține și deficit tineri care să-i înlocuiască pe cei în vârstă.

66% din cetățenii planetei vor locui în orașe până în 2050, aproximativ 6,3 miliarde din întreaga populație. Până în 2030, vor exista 41 de metropole cu mai mult de 10 milioane de oameni. Până în 2050, două treimi din populația actuală va locui în zone urbane. Este surprinzător cum aceste orașe super dense ocupă o suprafață extrem de mică de teren. Cele 6,3 miliarde de oameni care, astăzi, locuiesc într-un oraș de densitatea Mumbaiului, vor încăpea pe un teritoriu de mărimea Marii Britanii.

664% reprezintă creșterea consumului mondial de energie solară între 2010 și 2015. În prezent, 86% din consumul de energie al planetei provine din combustibili fosili. Doar 10% din consumul total este reprezentat de sursele regenerabile de energie, dar procentul este în creștere. Consumul global de energie solară a fost de 7,5 ori mai mare decât în 2010.

47% din locurile de muncă din Statele Unite ale Americii riscă să fie automatizate. Aproape jumătate din locurile de muncă din SUA ar putea fi, în curând, făcute de roboți sau de calculator, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Oxford. Contabilii și șoferii de taxi ar putea fi înlocuiți de roboți într-un deceniu sau două. În schimb, job-urile care necesită creativitate, dexteritate și empatie vor rezista mai mult. Piața de muncă din viitor va trebui să se adapteze presiunilor impuse de automatizare.

Cele mai citite

IPS Teodosie a fost trimis în judecată. Hotărârea Curții de Apel Constanța poate fi atacată la ÎCCJ

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au respins joi, ca fiind nefondată, cererea arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, privind constatarea nelegalităţii actelor de urmărire penală întocmite...

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...
Ultima oră
Pe aceeași temă