3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCinci irakieni, capturaţi la Negru Vodă

Cinci irakieni, capturaţi la Negru Vodă

Cinci irakieni, între care un copil de doi ani, au fost prinşi când încercau să intre ilegal în România, din Bulgaria, pe jos, în zona localităţii constănţene Negru Vodă. Poliţiştii de frontieră au capturat şi călăuzele grupului, un cetăţean britanic şi unul german, ambii etnici irakieni, informează Mediafax. 

După ce li s-a explicat că cei cinci irakieni nu pot pătrunde pe teritoriul ţării noatre pentru că le lipseau vizele de intrare, cei şase au făcut cale întoarsă în ţara vecină.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, un grup de şase persoane care se deplasa pe jos, dinspre Bulgaria spre România, în apropierea punctului de trecere a frontierei. Imediat a fost declanşată o acţiune specifică în urma căreia au fost reţinute cele şase persoane, care au fost duse apoi la sediul PTF Negru Vodă pentru cercetări.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre acelaşi grup, care încercase să intre în ţară mai devreme, prin punctul de frontieră.

Ulterior, oamenii legii au depistat şi un cetăţean german, tot etnic irakian, care urma să-i preia pe migranţi cu un autoturism, din apropierea frontierei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, trafic de migranţi şi complicitate la trafic de migranţi.

Cei cinci migranţi irakieni au fost predaţi, sâmbătă dimineaţă, autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state, iar în cazul de trafic de migranţi, cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră constănţeni sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de la lângă Tribunalul Constanţa.

Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă