18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCinci deţinuţi din Drobeta Turnu Severin, diagnosticaţi cu TBC

Cinci deţinuţi din Drobeta Turnu Severin, diagnosticaţi cu TBC

Penitenciarul Drobeta Turnu Severin este în carantină după ce au fost depistate cinci cazuri de tuberculoză, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, inspector principal Alina Săvescu, a declarat, luni, că în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin au fost identificate cinci cazuri de tuberculoză.

Citeşte şi: O nouă închisoare ar putea fi construită în România

„Persoanele diagnosticate cu tuberculoză au fost izolate şi incluse într-un program medical specific. De asemenea, la nivelul penitenciarului a fost declanşată o anchetă epidemiologică, pentru identificarea persoanelor cu care cei cinci deţinuţi au intrat în contact, urmând ca acestea să fie supuse unor teste medicale de specialitate”, a afirmat Alina Săvescu.

Ea a precizat că cei cinci deţinuţi diagnosticaţi cu tuberculoză au fost transferaţi la spitalul Penitenciarului Jilava.

Urmare a focarului depistat în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, toată activitatea externă a unităţii a fost sistată, în sensul că deţinuţii nu mai merg la instanţe, chiar dacă au procese programate, vizitele au fost limitate, iar deţinuţii care au drept de lucru nu sunt scoşi la muncă în această perioadă.

Totodată, persoanele din afara penitenciarului programate la vizită intră în unitate după îşi dau acordul scris, iar deţinuţii merg în camera de vizită purtând măşti de protecţie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă