Chris Tanasescu a obtinut recent cu Margento Project, grupul de „poetry performance” infiintat de el, cel mai important premiu la Buxton Fringe Festival, in Marea Britanie. Un premiu care il face cunoscut in tara lui, desi fringe defineste arta alternativa, avangardista.
– Cat de important este premiul pe care l-ati obtinut?
– Cred ca este un premiu destul de semnificativ avand in vedere ca este cel mai important festival fringe din Anglia. S-au dat premii si pe sectiuni – teatru, muzica, expozitii etc., dar noi am luat premiul cel mare – „The Fringiest Event” -, spectacolul cel mai avangardist. Cronicile au fost extrem de favorabile iar Paul Andrew Hurt, unul dintre cei mai importanti dramaturgi britanici contemporani, care a luat acelasi premiu anul trecut, ne-a numit „the highlights of the festival” – revelatia festivalului.
– Ce inseamna, romanii nu o stiu, un festival fringe si care e scopul lui?
– Fringe inseamna literalmente „margine”, „extremitate”, asadar modalitati extreme, nonconformiste de exprimare, cu un termen clasic deja – avangarda. Se mai numeste si arta alternativa. Telul unui asemenea festival ar fi deci sa aduca in fata publicului nume si/sau abordari artistice noi, fara insa a cobori stacheta calitatii – si astfel, atat criticii cei mai pretentiosi, cat si spectatorii „in vacanta” sa aiba de-a face cu niste manifestari intr-adevar incitante.
– Cei care participa la acest gen de festivaluri sunt mai dezghetati/originali/interesanti decat cei din curentul „mainstream”, oficial, ori merg si intr-o parte, si in cealalta?
– Da, lumea cel putin la asta se asteapta – sa vada „nebunii”, chestii care se desprind in mod radical de „mainstream”. Englezii au insa o traditie veritabila si in chestia asta, asa ca poti sa vezi veterani, „clasici in viata” cot la cot cu nume noi sau chiar cu amatori. E pentru toti o proba de vitalitate si o ocazie de a dovedi ca arta adevarata inseamna viata neintrerupta. As povesti insa o scena care mi s-a parut emblematica – in centrul Buxtonului era o berarie unde se servea bere „Fringe”, special facuta pentru festival, si acolo ne faceam noi veacul, iar vis-'-vis era Opera House, cu festival de opera. In fiecare seara ii vedeam iesind de acolo pe batraneii aceia cu doamnele lor, la patru ace, draguti, cuminti, distinsi etc. Intr-una dintre seri, cand ieseau ei asa, in fata operei s-a strans o trupa de dansatori, „de la fringe”, care dansau dupa niste cantece campenesti, un soi de combinatie intre calusarii nostri si o deschidere la un meci de cricket. Facut in contextul ala, dansul era clar nonconformist, chiar putin agresiv. Spectatorii de la opera s-au oprit frumos, au urmarit linistiti pana la sfarsit, n-a plecat nici unul, dupa care au aplaudat la unison si s-au retras, tantosi, brat la brat. Fringe-ul a mers mana in mana si cu muzica de opera.
– Cum ati ajuns voi la Buxton? Cine face parte din Margento Project?
– Am trimis niste texte de-ale mele, niste imagini cu ce picteaza la spectacole Grigore Negrescu – pentru ca nu aveam inca scos CD-ul pana atunci (a aparut abia in iunie, la Soft Records), apoi a urmat o perioada de tacere in care am crezut ca ne-am aruncat prea sus, dupa care am primit doua e-mail-uri anuntandu-ne ca ne asteapta. Am contactat apoi „venues”-urile, locurile unde se puteau tine show-uri – si am fost primiti de Muzeul din Buxton, de biserica St. Ann's si de Orchestra Pit – un restaurant unde se tin de obicei si spectacole si care in seara noastra a fost pur si simplu intesat de lume. Ni se dusese deja buhul. Margento e proiectul pe care l-am infiintat in 2001, axat pe asemenea spectacole (in lumea anglofona se numesc „poetry performance”) in care imi recit/incantez/improvizez poemele, ajutat de o trupa de rock cu improvizatii jazzistice, unde omul de baza e Valentin Baicu – pianist, compozitor, aranjor renumit, ajutat de Maria Raducanu, o vocalista care nu mai are nevoie de nici o recomandare, de Valentin Q (Nicolescu), la tobe, si, de curand, de Costin Dumitrache – inginer de sunet si chitarist. O componenta esentiala in spectacolele astea sunt happening-urile de pictura, „action painting”, cum le zice in Vest, date de bunul meu prieten Grigore Negrescu, un pictor complet, uluitor. Mai este insa si calauza noastra discreta, impresara Raluca Nita, fara care eu cel putin n-as face nici cat o ceapa degerata. Dar asemenea spectacole eu fac din 1992 – primul l-am dat la Libraria Eminescu, unde am lansat primul meu volum, „La rasaritul temnitei”. Iti dai seama cum s-au uitat saracele librarese cand la lansare au venit, „normal”, Mircea Martin, Radu Teposu si Dan Laurentiu iar eu eram cu un set de tobe, boxe si chitare. Lansarea a facut mare valva si pentru ca am pus cartea la pretul de un leu – asa ca uluitorul tiraj de 10.000 de exemplare s-a epuizat aproape instantaneu, plus ca au spart vitrina librariei si au smuls cartile dinauntru etc. Cu Margento am avut o multime de show-uri, pe la cluburile din Bucuresti, la Casa Universitarilor, la Institutul Cultural German din Iasi, la faimosul festival „Om rau” de la Petrila, al lui Ion Barbu, la ValFest Lupeni etc. Anul asta mergem si la StufStock.
– In ce a constat spectacolul vostru de la Buxton si care au fost reactiile?
– La cele trei spectacole am facut si ce facem acasa, doar ca am insistat mai mult pe poeziile mele in engleza. Iar la Orchestra Pit am facut si un intermezzo in care am ramas eu singur si Grigore Negrescu si am facut o improvizatie de poezie de vreo 20 de minute, plecand de la un text al meu dedicat lui Gellu Naum – „The Day Before Zenobia's Birthday”. Ceea ce am incercat sa transmit si acolo este ca un show Margento nu inseamna o acompaniere sau o ilustrare a poeziilor mele, ci o experienta de comunicare si comuniune, un mod de a fi impreuna prin arta. Sa nu razi, as spune ca Margento e o forma de bucatarie traditionala – in cuptorul asta pui niste ingrediente-cuvinte, imagini, sunete – le amesteci, le intrepatrunzi si, cand scoti strachina, gasesti ingredientele neatinse, dar mult mai puternice – poezia mai vitala, muzica mai patrunzatoare, pictura mai iconica. Margento nu este o acompaniere, ci o insotire, nu e o evadare, este o eliberare, si nu e o forma de independenta, ci de libertate. Hai ca am inceput sa sun ca un soi de Lao Tze raspopit…
– Ce planuri aveti in continuare?
– Avem in primul rand in plan sa nu ne amagim prea mult si sa nu-l deranjam prea tare pe Dumnezeu cu planuri zabauce. Dupa premiul de la Buxton, am primit deja invitatii la alte festivaluri din Marea Britanie si din Statele Unite si chiar in Australia… Sper ca in toamna sa reusesc sa scot urmatorul volum, destul de consistent, la vreo 350 de pagini, cu imagini de Grigore Negrescu, in conditii de lux, la editura Versus. Si sa nu uitam si de lucrul la site-ul Gellu Naum, eu sunt deja implicat in transpunerea in engleza a unor poezii, interviuri etc. Cam asta ar fi.
„Literatura pentru viata”
Chris Tanasescu va participa vineri, de la ora 18, la maratonul poetic organizat de Muzeul Literaturii Romane pentru a strange fonduri si carti ce vor fi donate Scolii cu clasele I-VIII din Nanesti, judetul Vrancea, scoala grav afectata de inundatii. Maratonul va dura aproximativ trei ore si se va desfasura in fata Muzeului Literaturii Romane din Bulevardul Dacia nr. 12. Vor mai lua parte, printre altii, poetii Mihai Galatanu, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Nora Iuga si Claudiu Komartin. Mesajul campaniei, careia i s-au adaugat Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Trustul Ziua, „Observator cultural” si Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania, este urmatorul: „Chiar daca scriitorii nu au bani, pot dovedi ca stiu ce inseamna solidaritatea”.
Chris Tanasescu: „Margento e un soi de bucatarie traditionala care lasa ingredientele neatinse, dar mai vii”
