5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialChiuariu: Vrem să creştem numărul judecătorilor CCR la 12, condiţia pentru numire...

Chiuariu: Vrem să creştem numărul judecătorilor CCR la 12, condiţia pentru numire – să aibă doctorat

Vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu a declarat, miercuri, la finalul discuţiilor cu grupurile parlamentare PNL, că este susţinută pentru revizuirea Constituţiei ideea creşterii numărului judecătorilor Curţii Constituţionale, dar şi instituirea condiţiei ca aceştia să aibă doctorat în Drept, informează Mediafax.

Chiuariu a declarat că parlamentarii PNL susţin suplimentarea numărului judecătorilor la Curtea Constituţională de la 9 la 12, astfel încât trei dintre judecătorii CCR să fie desemnaţi de ICCJ. Potrivit liberalului, ceilalţi nouă judecători vor fi numiţi pe aceeaşi procedură ca şi până acum.

Senatorul PNL a precizat că o altă propunere vizează numirea mai „transparentă” a membrilor CCR, astfel încât toţi membrii Curţii ar urma să fie numiţi în urma unei audieri publice în comisiile juridice ale Parlamentului.

„Vrem să introducem noi criterii de profesionalism privind persoanele care vor fi numite. Aşadar, toate persoanele care vor fi numite în funcţia de judecător al CC trebuie să deţină titlul de doctor în Drept, doctor în ştiinţe juridice”, a mai afirmat Chiuariu.

Mai mult, senatorul PNL a menţionat că este susţinută ideea instituirii unor complete specializate în analiza constituţionalităţii, pentru prevenirea erorilor înregistrate pe actualul sistem.

„Propunem instituirea unor complete specializate şi astfel să avem o judecată în primă instanţă şi o judecată în recurs, sigur, după un filtru de admisibilitate astfel încât să nu existe recurs în toate situaţiile”, a menţionat Chiuariu.

De asemenea, el a precizat că inclusiv ideea mutării sediului Curţii Constituţionale din Capitală a fost acceptată de parlamentarii PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în 11 mai, că propunerea vicepreşedintelui Comisiei de revizuire a Constituţiei, Tudor Chiuariu, privind mutarea sediului CCR din Bucureşti este una personală şi nu este asumată şi de PNL.

Întrebat dacă propunerea lui Tudor Chiuariu legată de sediul CCR este asumată de PNL, Antonescu a răspuns: „Nu, este o propunere personală”.

„Vom discuta, şi săptămâna viitoare va fi o săptămână foarte plină, care probabil va avea pe primul loc al agendei, şi în interiorul PNL şi în interiorul USL, tocmai discuţii despre aceste puncte de discutat din Constituţie. Deocamdată e vorba de o idee, de o propunere strict personală a domnului Chiuariu”, a adăugat Antonescu.

Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Tudor Chiuariu (PNL), a propus în cadrul unei dezbateri a Forumului constituţional ca sediul Curţii Constituţionale să fie mutat din Bucureşti la Iaşi, Cluj-Napoca sau Sibiu, pentru a fi evitate presiunile politice asupra judecătorilor.

Chiuariu a menţionat că ideea a fost preluată de la un fost ministru de Justiţie al Germaniei, după ce a constatat „câtă pasiune naşte” în România această instituţie.

Vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a declarat că problema presiunilor politice asupra judecătorilor nu se rezolvă prin mutarea sediului CC din Bucureşti, el arătând că trecerea unei astfel de prevederi în Constituţie ar fi inacceptabilă.

Premierul Ponta s-a arătat surprins de propunerile senatorului PNL Chiuariu, vicepreşedinte al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, privind mutarea sediului CCR şi instituirea a două niveluri de activitate a Curţii, spunând că nu a mai auzit de aşa ceva şi că el personal nu are atâta fantezie.

Cele mai citite

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Celine Dion, mesaj emoționant pe Instagram

Celine Dion ar fi împlinit 30 de ani de căsătorie cu René Angélil. Vedeta a marcat momentul cu un mesaj emoționant pe Instagram. Celine Dion,...

Croația. Atac într-o școală din Zagreb – un adolescent de 19 ani a înjunghiat mortal o fetiță de 7

Un atac teribil a avut loc vineri dimineață la o școală din Croația, Zagreb, când un tânăr în vârstă de 19 ani a pătruns...
Ultima oră
Pe aceeași temă