Succesul Chinei de la inceputurile tranzitiei spre o economie de piata s-a bazat pe strategii si politici adaptabile: dupa ce un set de probleme era rezolvat, apareau noi probleme, pentru care trebuiau gandite noi politici si strategii. Acest proces include inovarea sociala. China a realizat ca nu poate pur si simplu importa institutii economice care au functionat in alte tari; ceea ce avusese succes in alte parti trebuia cel putin adaptat la problemele specifice cu care se confrunta China.
Astazi, China a luat in discutie un "nou model economic". Sigur, vechiul model s-a bucurat de un succes rasunator, cu aproape 10% crestere economica anuala timp de trei decenii si sute de milioane de oameni eliberati de constrangerile saraciei. Schimbarile nu sunt vizibile numai in statistici, ci chiar pe fetele oamenilor cu care te intalnesti in aceasta tara.
Am vizitat recent un sat indepartat din Muntii Quizho, una dintre cele mai sarace provincii ale Chinei, la multi kilometri distanta de cel mai apropiat drum amenajat. Satul era totusi conectat la reteaua de electricitate si prin ea, nu doar la televiziune, ci si la internet. Cresterea veniturilor se datora nu doar banilor pe care cei care migrasera spre orasele de coasta ii trimiteau acasa – fermierii prosperau datorita unor noi culturi si unor seminte mai bune, dupa ce guvernul a vandut pe credit seminte de calitate superioara, cu o rata de germinare garantata.
China stie ca va trebui sa se schimbe daca vrea o crestere durabila. La toate nivelurile, lumea e constienta de limitarile impuse de mediu si realizeaza ca modelele de consum intens consumatoare de resurse acceptate acum in SUA ar duce la un dezastru pentru China – si pentru restul lumii. Pe masura ce un numar tot mai mare de chinezi se muta in orase, noile aglomerari trebuie urbanizate, ceea ce presupune o planificare atenta a sistemelor de transport public si amenajarea de parcuri, dar nu numai.
De asemenea, interesant este ca acum China incearca sa se indeparteze de strategia de crestere bazata pe exporturi, o strategie urmarita de altfel nu doar de China, ci si de alte tari din Asia de Est si care a impulsionat transferul de tehnologie, ajutand la reducerea decalajului de cunoastere si imbunatatind rapid calitatea bunurilor produse. Cresterea pe baza exporturilor a dat Chinei posibilitatea de a produce fara sa poarte grija dezvoltarii pietei interne.
Se simte insa deja un recul global. Chiar si tari angajate ferm in favoarea pietelor competitive nu se bucura atunci cand sunt invinse cu propriile arme si acuza "concurenta neloiala". si mai important este ca, desi pietele nu sunt inca saturate in multe domenii, va fi dificil pentru China sa mentina rate de doua cifre in cresterea exporturilor.
Ceva trebuie deci sa se schimbe. China s-a implicat in ceea ce s-ar putea numi "finantare prin furnizor" si pune la dispozitie banii care contribuie la finantarea imenselor deficite fiscale si de comert exterior ale SUA, permitand astfel americanilor sa cumpere mai multe bunuri decat pot vinde. Dar acesta este un aranjament bizar: o tara relativ saraca ajuta la finantarea razboiului american in Irak si a reducerii impozitelor pentru cei mai bogati oameni din cea mai bogata tara a lumii, in timp ce uriasele nevoi pe propriul plan intern ar oferi enorme oportunitati de expansiune in consum si investitii.
Pentru a face fata provocarii de restructurare a economiei si de indepartare de la exporturi si productiei consumatoare de resurse, China trebuie sa stimuleze tocmai consumul. In timp ce restul lumii se zbate sa creasca gradul de economisire, China, a carei rata excesiva de economisire depaseste 40%, se straduieste sa-si convinga cetatenii sa consume mai mult.
Serviciile sociale mai performante (sistemul de sanatate publica, educatia, programele nationale de pensie) ar putea reduce nevoia de "economisire din precautie". Accesul sporit la finantare pentru IMM-uri poate fi, de asemenea, un factor pozitiv. Iar "taxele verzi" – cum ar fie cele pe emisii de dioxid de carbon – ar modifica modelele de consum si ar descuraja concomitent exporturile energointensive.
Indepartandu-se de cresterea bazata pe export, China va trebui sa se reorienteze spre noi surse dinamice in randurile propriilor intreprinzatori, iar acest plan implica un angajament pentru instituirea unui sistem independent de inovare. De mult timp China a investit intensiv in educatie si tehnologie, iar acum se straduieste sa creeze institutii de talie mondiala.
Dar daca intr-adevar China isi doreste un sistem dinamic de inovare, ar trebui sa reziste presiunii guvernelor occidentale, care cer introducerea unor legi dezechilibrate pentru reglementarea proprietatii intelectuale. Ar trebui in schimb sa adopte un sistem "echilibrat" al proprietatii intelectuale: cunoasterea insasi este cea mai importanta materie prima in productia de cunoastere, de aceea un sistem al proprietatii intelectuale prost gandit poate afecta negativ procesul de inovare – asa cum s-a intamplat in anumite domenii in America.
In Occident, inovatiile s-au concentrat prea putin pe reducerea impactului negativ al cresterii economice asupra mediului si prea mult pe economia de forta de munca. Dar China dispune de forta de munca din abundenta, asa ca ar fi logic sa isi concentreze competentele stiintifice pe noi tehnologii, care consuma mai putine resurse. Dar in orice caz este important sa dispuna de un sistem de inovare (inclusiv un regim al proprietatii intelectuale) care sa asigure folosirea la scara larga a inovatiilor. S-ar putea ca acest lucru sa insemne abordari mai creative, diferite de regimurile proprietatii intelectuale, care acum se bazeaza pe privatizarea si monopolizarea cunoasterii, urmate de costuri mari si beneficii restrictionate.
Prea multi oameni gandesc despre economie in termenii unui joc cu suma zero si presupun de aceea ca succesul Chinei se obtine in dauna restului lumii. Asa este, rapida dezvoltare a Chinei este o provocare adresata Occidentului. Concurenta ii va determina pe unii sa munceasca mai mult, sa devina mai eficienti sau sa accepte profituri diminuate.
Dar, in fapt, economia este un joc cu rezultat pozitiv. Prosperitatea Chinei a dus la cresterea importurilor din alte tari, dar a furnizat si bunurile necesare mentinerii la niveluri scazute a preturilor in Occident, in pofida scumpirii accentuate a petrolului in ultimii ani. Presiunea asupra preturilor a permis bancilor centrale occidentale sa practice politici monetare expansioniste, care au reprezentat suportul pentru crestere economica si somaj redus.
Cu totii ar trebui sa speram ca noul model economic al Chinei va fi un succes. Daca lucrurile vor sta asa, cu totii vom avea de profitat. z
Copyright: Project Syndicate, 2007
www.project-syndicate.org
