Cel de-al XVIII-lea Congres al PCC a fost aşteptat pentru că încheie dublul mandat în fruntea statului al lui Hu Jintao şi al premierului Wen Jiabao, desemnaţi de congresul din 2002, şi face intrarea în scenă a celei de-a cincea generaţii de lideri. Cu excepţia lui Xi Jinping şi Li Keqiang, cei doi succesori desemnaţi pentru Hu şi Wen, care au ajuns la putere în 2007. De asemenea, este pentru prima oară când un nou lider, Xi Jinping, 59 de ani, vine la putere fără să fi fost impus de un lider charismatic, cum a fost cazul pentru Hu Jintao şi predecesorul său Jiang Zemin, care primiseră recomandarea lui Deng Xiaoping. Or, fără alegere generală, nici măcar internă – scrutinurile în interiorul partidului sunt în mare parte partizane, candidaţii fiind impuşi de sus în jos – legitimitatea unui candidat rămâne fragilă. Luptele pentru putere care au ieşit la lumină o dată cu afacerea Bo Xilai au dezvăluit slăbiciunile intrinsece ale dispozitivului succesiunii chineze: alternanţa organizată are ca limită consensul între clanurile care diferă ideologic, şi deci interesele pot fi divergente. Acest an 2012 a demonstrat că procesul este departe de a fi reglat şi scandalul Bo Xilai a dovedit că un destin politic poate fi răsturnat brutal şi, după cum a rezultat din luptele clanurilor politice, acestea pot fi de o violenţă extremă.
Congresul al XVIII-lea se ţine într-un moment în care aşteptările în materie de reforme politice sunt presante atât în interiorul partidului, cât şi din partea mediului academic sau a blogosferei, unde criticile regimului sunt adesea radicale. Lucrările, la care participă 2.270 de delegaţi din toată ţara, vor dura şapte zile, la final urmând a fi anunţate marile decizii. Primul act este prezentarea raportului de bilanţ al partidului în ultimii cinci ani, apoi congresul va „alege” membrii Comitetului Central. A doua zi după închiderea reuniunii, în primul său plen, noul CC va proceda la „alegerea” celor 25 de membri ai Biroului politic, dintr-o listă aleasă de partid – şi cei 7 sau 9 membri ai Comitetului permanent al acestui Politbirou. Această ultimă instanţă este adevăratul centru de putere al Chinei şi aici se iau deciziile cele mai aşteptate. Puterea comunistă chineză nu este practic afacerea unui singur om sau doi, ci a unei conduceri colegiale. Congresul nu priveşte decât partidul, Xi Jinping urmând a deveni secretar general, dar nu îi va succeda lui Hu Jintao la preşedinţia ţării decât în primăvara anului viitor, la sesiunea Parlamentului chinez. La acel moment va fi instalat şi succesorul premierului Wen Jiabao, dar şi ceilalţi membri ai Consiliului de Stat, guvernul chinez.
Schimbarea elitei politice
În acest an, schimbările personalului politic la Congres vor fi majore – 14 din cei 25 de membri ai Biroului politic. În Comitetul permanent, 7 membri din 9 pleacă la pensie, iar în puternica şi influenta comisie militară centrală (CMC) sunt înlocuiţi trei sferturi din titulari. Potrivit lui Thomas Konig de la European Council of Foreign Relations, „între 60 şi 70% din elita politică chineză se retrage în acest an”.
Dincolo de amploarea schimbărilor, este important profilul celei de-a cincea generaţii de lideri chinezi care vine în loc. Ea cuprinde un număr de membri ai clanului „fiilor de prinţi”, începând cu viitorul „număr unu”, Xi Jinping. Este vorba de copiii figurilor istorice ale partidului. Echipa liderilor precedenţi era dominată mai mult de tabăra Ligii comuniste de tineret, al cărui şef era preşedintele Hu Jintao. Era mai tehnocrată, cu o puternică proporţie de ingineri.
„Răul suprem”
Preşedintele Hu Jintao, în discursul de deschidere a Congresului, a arătat cu degetul răul suprem – corupţia – şi a avertizat că dacă nu vor fi luate măsuri s-ar putea dovedi fatal pentru partid şi pentru ţară. Un strigăt de alarmă care nu este nou, dar în Palatul Poporului, în faţa celor 2.274 delegaţi, a căpătat o rezonanţă specială. Hu Jintao a reafirmat angajamentul clar şi pe termen lung al partidului, de combatere a corupţiei şi promovării integrităţii politice. Numele lui Bo Xilai nu a fost pronunţat nici măcar o dată, dar era undeva, în fundal la toate aluziile. Fostul baron roşu, exclus din partid, este în prezent deţinut în secret în aşteptarea procesului. În plan politic, Hu nu a adus nimic revoluţionar. Desigur, a cerut continuarea reformelor structurii politice dar a resubliniat necesitatea absolută de avansare „prudentă” şi de „prezervare a autorităţii partidului”. Mai precis, promovarea experienţelor democratice în interiorul partidului şi nu evoluarea majoră a sistemului.
În plan economic, el a cerut punerea în funcţiune a „unui nou model de creştere”, cu scopul reechilibrării economiei chineze spre consum, şi a asigurat că la finele deceniului în curs „toată populaţia chineză va beneficia de protecţie socială, servicii medicale şi sanitare fundamentale”. Hu a mai exprimat speranţa ca sectorul privat să fie tratat pe picior de egalitate cu omnipotentul sector de stat, care are privilegii exorbitante şi asfixiază întreprinderile mijlocii, drenând în special esenţialul creditelor.
În domeniul financiar, preşedintele Hu a reafirmat voinţa de liberalizare a ratelor dobânzii încă puternic încadrată de Banca Centrală, şi de accelerare a „dezvoltării instituţiilor financiare private”. Hu, care este şi şeful CMC, şi probabil va rămâne şi după tranziţie, a exprimat şi necesitatea de a face din China o „putere maritimă”, în aşa fel încât să poată să-şi „apere decis drepturile şi interesele”. Declaraţii aşteptate în regiune, în timp ce diferendele maritime sunt numeroase cu Japonia sau state din Asia de Sud-Est. Tokio a răspuns imediat, cerând Beijingului să-şi conducă activităţile navale „în mod paşnic” şi să arate că este un „membru responsabil al comunităţii internaţionale”.
Cine vor fi cei 7 „împăraţi”
Deşi Congresul a început, persistă încă numeroase semne de întrebare, având în vedere secretul de care se înconjoară puterea de la Beijing. Una dintre ele se referă la componenţa viitorului Comitet Permanent, inima puterii chineze. Până acum, acest organism avea 9 membri, supranumiţi cei „9 împăraţi”, dar numeroşi observatori estimează că ar putea fi redus la şapte persoane. Excluderea lui Bo Xilai, care era candidat la unul dintre locuri, joacă desigur un rol în această reducere. Dar se consideră că cifra 7 ar putea permite definirea mai clară a unui echilibru între facţiuni şi ar facilita găsirea consensului pentru marile decizii. Membrii comitetului supervizează fiecare câte un mare sector al politicii chineze. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre faptul că gestionarea propagandei ca şi cea a securităţii publice ar putea fi expediată unui eşalon inferior, cel al Biroului politic. Pentru moment nu se cunosc decât numele a doi membri ai Comitetului – al viitorului preşedinte şi al premierului. Miza este în compoziţia celorlalţi membri ai „cenaclului” suprem, alegerea persoanelor putând oferi indicii privind direcţia pe care o va lua China în următorul deceniu.
O altă informaţie majoră aşteptată este dacă Hu Jintao va păstra un timp preşedinţia puternicei Comisii militare centrale, aşa cum a făcut-o timp de doi ani ex-preşedintele Jiang Zemin, pentru a-şi menţine puterea şi influenţa în sistem.
Congresul ar putea fi ocazia de a răsturna de pe piedestal Marele Timonier şi diverse semne arată că referinţele la Mao ar putea dispărea. Dacă până în prezent documentele Biroului politic încheiau cu referinţa la „gândirea Mao Tse-Tung”, ultimele două au omis-o.
