2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCherecheş, în barca lui "Felix"?

Cherecheş, în barca lui „Felix”?

Deputatul Cătălin Cherecheş, care a fost exclus din PNL, s-ar putea înscrie în Partidul Conservator.

Deputatul maramureşean Cătălin Cherecheş, despre care preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că a trecut la Partidul Conservator, după ce a plecat la începutul anului din tabăra social-democrată, iar apoi a cochetat cu „independenţii ge­neralului Oprea” şi s-a înscris, pentru o scurtă perioadă de timp în PNL, susţine că nu a negociat cu conservatorii. „Nu comentez găinăriile lui Victor Ponta. Nu negociez, nu am negociat şi nu voi negocia cu PC. Pentru o lungă perioadă de timp partidul din care voi face parte se numeşte Baia Mare şi Maramureş. Ştiu, de la Crin Antonescu, că Ponta i-a spus şi preşedintelui PC, Daniel Constantin, să nu mă ia în partid”, a declarat Cherecheş. Liderul social-democraţilor a alimentat zvonurile privind trecerea lui Cherecheş, în mai puţin de un an, la „cea de-a patra tabară politică”, în timpul unei atenţionări pe care i-a transmis-o şefului PC Maramureş, Răzvan Birişan, că dacă o să îl accepte în partid o să aibă viaţă grea cu fostul social-democrat.

Cele mai citite

Manchester City – Everton 1-1. Haaland își „îngroapă” echipa

Manchester City - Everton 1-1. City a remizat cu Everton într-un meci din Premier League, care a deschis programul complet al zilei de Boxing...

Rusia a declarat stare de urgență

Rusia a declarat stare de urgență la nivel federal după un grav dezastru ecologic provocat de scurgerile de petrol din Marea Neagră, în urma...

Românii au luat cu asalt mall-urile, în a doua zi de Crăciun

În a doua zi de Crăciun, mall-urile din România au fost pline de vizitatori care au venit să profite de reducerile de sezon și...
Ultima oră
Pe aceeași temă