24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialCFR Cluj, silenzio stampa la silenzio stampa

CFR Cluj, silenzio stampa la silenzio stampa

Supăraţi pe o parte a presei pentru că „a scris numai minciuni”, jucătorii de la CFR Cluj au decis miercuri, prin vocea căpitanului Ricardo Cadu, să nu mai vorbească cu ziariştii. Imediat a aflat preşedintele Iuliu Mureşan, iar după numai o zi a intrat în vestiarul jucătorilor şi i-a convins că nu e bine ca fanii echipei să nu audă eventualele bucurii şi necazuri din rândul favoriţilor.

Trei meciuri decisive

„A apărut o informaţie conform căreia la iarnă vom face epurări şi vor pleca 10-11 jucători. Noi nu suntem sovietele să facem epurări, nu suntem în război. Nu au cum să plece jucătorii pentru că aia ar însemna că voi rămâne doar eu şi Jorge Costa. Sigur, Costa poate juca, dar mai greu e cu mine. Oricum, m-a sunat şi Dinu Gheorghe şi mi-a spus că Rapidul nu e interesat de Kapetanos şi De Zerbi, cum a apărut în presă.

Oricum, le-am spus jucătorilor în vestiar că nu e corect să nu mai vorbim cu presa. Când nu e adevărat ceva o să clarificăm lucrurile, dar trebuie să vorbim, aşa că jucătorii au renunţat la silenzio stampa, dar recunosc că i-am influenţat şi eu”, a declarat preşedintele feroviarilor, Iuliu Mureşan. CFR Cluj va începe sâmbătă, la Chiajna, primul din cele trei meciuri „decisive”, cum le-a numit antrenorul Jorge Costa, care trebuie să aducă în clasament obligatoriu nouă puncte.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Zelenski țintește NATO, UE și puterea armelor

Kievul rămâne secret cu privire la conținutul unui „plan de victorie”, pe care Zelenski vrea să-l discute întâi cu Joe Biden, săptămâna viitoare Pe lângă invitația...

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...
Ultima oră
Pe aceeași temă