19.2 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialCetatenii nu sunt incurajati sa economiseasca bani

Cetatenii nu sunt incurajati sa economiseasca bani

Politicile actuale din domeniul bancar ii ingrijoreaza pe reprezentantii Confederatiei Nationale Sindicale "Cartel ALFA”, care considera ca efectul acestora ar putea fi dezechilibrarea sistemului economiei nationale.

Sindicalistii au solicitat organizarea urgenta a unei dezbateri publice, intrarea intr-o discutie serioasa cu partenerii sociali si adoptarea de masuri care sa corecteze efectele negative ale acestor politici, pentru a nu destabiliza economia si mediul social.
"In declaratiile politice, oficialii accentueaza necesitatea ca populatia sa isi indrepte castigurile suplimentare spre economii. In fapt, reglementarile sunt de asemenea natura incat descurajeaza procesul de economisire. Un exemplu este modificarea, dupa numai un an de functionare, a reglementarilor privind produsele de economisire pentru locuinte, care prevedeau o prima anuala de la stat, prin reducerea substantiala a acestui stimulent. Firesc, bancile trebuie sa acorde o dobanda care sa acopere inflatia, insa bancile romanesti practica o politica ce descurajeaza deponentii sa isi incredinteze banii acestora”, a declarat Bogdan Hossu, presedintele "Cartel ALFA”.
Diferenta dintre dobanda acordata pentru depuneri si cea impusa pentru credite a ramas inca la un nivel ridicat, de peste 10 procente, mai mare decat in orice alta tara europeana. Masurile adoptate duc la scaderea dobanzilor la depozite, in timp ce dobanzile percepute la creditele pentru investitii sunt in continuare foarte ridicate. Politica bancilor din Romania, de a practica dobanzi pentru depozite in lei mai mici decat rata reala a inflatiei, determina cetatenii sa gaseasca solutii alternative pentru a-si proteja economiile, printre care si convertirea economiilor in valuta sau chiar sa isi depuna banii in banci din strainatate.

Cele mai citite

Românii au cheltuit aproximativ 1,2 miliarde de euro pe biletele de avion în sezonul estival din 2024

Aeroporturile din România au avut un flux de 7,9 milioane de pasageri în lunile de vară ale acestui an, conform datelor furnizate de Asociația...

SUA dezaprobă decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU

Departamentul de Stat al SUA a criticat decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU. Decizia are legătură cu...

Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 5,55%, în ciuda reducerilor de dobândă ale BNR

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, în timp ce ROBOR la...
Ultima oră
Pe aceeași temă