Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Timisoara au finalizat cercetarile intr-un caz complex de trafic de carne vie. Doua persoane suspectate de apartenenta la un grup infractional transfrontalier au fost deferite Justitiei pentru trafic de persoane si minori, fals si uz de fals.
Cei doi inculpati sunt cetateanul roman Claudiu Munteanu (29 ani) si grecul Pavlos Sidiropoulos (41 ani), impotriva carora doua tinere, intre care o minora de 16 ani, au depus denunturi penale. S-a stabilit ca, impreuna cu alti cativa colaboratori, cei doi suspecti au racolat mai multe adolescente din zona de vest, promitandu-le locuri de munca bine platite in Germania, tara in care grecul, cumnat a lui Munteanu, se stabilise de mai multi ani.
Odata ajunse la destinatie, tinerele au fost fortate, insa, sa se prostitueze. Potrivit anchetatorilor, banii ajungeau in buzunarul grecului, care adeseori exercita presiuni fizice si psihice asupra victimelor. Inregistrarile telefonice aflate la dosar arata ca, dupa ce a depus denuntul, asupra uneia dintre victime s-au exercitat presiuni pentru a-si retrage declaratiile incriminatoare.
Pentru a se asigurea ca tanara exploatata sexual nu va lua legatura cu nici un membru al familiei sale, Sidiropoulos a parolat telefonul. Pe fir au intrat anchetatorii, iar cu ocazia audierilor declansate ambii suspecti au negat faptele.
Probele in acuzare au dezvaluit, insa, contrariul, iar ca urmare atat romanul, cat si grecul urmeaza sa fie judecati pentru infractiunile amintite.