4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialCetatea cu fantome

Cetatea cu fantome

În jurul cetăţii de la Ardud s-au ţesut multe legende legate de figura istorică a lui Francisc Rakoczi al II-lea. Pivniţa întunecată şi foarte lungă are o adâncime de 10 metri. Se spune că are trei intrări: una se află în preajma cetăţii din Ardud, una lângă capela de pe Lyukashalom (partea dreaptă a şoselei Carei-Ghenci). Cea de-a treia se află sub castelul din Carei. Se spune că pivniţa lui Francisc Rakoczi a fost construită de curuţi, adică de răsculaţii contra habsburgilor, care au folosit-o ca să-şi ia prin surprindere duşmanii. Pentru că nu-şi puteau explica mo­dul în care aceştia reuşeau să-i învingă, austriecii au recurs la un şiretlic: au trimis familiei Rakoczi un ofiţer chipeş care să o seducă pe fata principelui. Ceea ce s-a şi întâmplat. Prinţesa Vilma s-a îndrăgostit de ofiţer şi i-a divulgat taina pivniţei. Cuprinsă de remuşcări, fata i-a povestit a doua zi tatălui său întâmplarea, dar era prea târziu. Soldaţii austri­eci au venit să-l aresteze pe principe. Printr-o minune, Francisc Rakoczi a reuşit să intre în pivniţă, nu înainte de a-şi blestema fiica. Localnicii cred că fata lui Rakoczi trăieşte şi azi în pivniţă. Cel care vrea să o dezlege de bles­tem trebuie să sărute toate cele trei chipuri ale fantomei de câte trei ori, apoi s-o ur­meze în pivniţă. Fata îi ara­tă toate armele şi tezaurul de aur şi argint. În tot acest timp, bărbatul nu are voie să privească în spate, altfel se preface în stană de piatră. Se povesteşte că ar fi existat multe încercări de a o dezlega de blestem, dar nici un tânăr nu s-a întors din pivniţă.

Cetatea Ardudului a fost ri­di­cată în anul 1481 de Barto­lomeu Drag, nepotul lui Dra­goş Vodă. A fost una din cele mai puternice cetăţi senioriale din nordul Transilvaniei. Astăzi, din vechiul castel nu a mai rămas decât un singur turn, care se află într-o stare avansată de degradare.  

 

Blestemul tatălui

Legenda spune că până nu va fi dezlegată de cineva, fata nu are voie să se pieptene şi să se spele decât o dată pe an. Nu poate să se mărite până când nu-şi va coase cămaşa de mireasă, dar într-un an nu poate coase mai mult de şapte împunsături. Localnicii spun că, după fiecare împunsătură, acul îi înţepeneşte degetul fetei de principe.

Cele mai citite

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată Regelui Carol I

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, pe 1 Decembrie 2024, o bancnotă aniversară destinată colecţionarilor. Aceasta marchează 185 de ani de...
Ultima oră
Pe aceeași temă