2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialCesaria Evora - „Diva desculţă"

Cesaria Evora – „Diva desculţă”

În mai, Cesaria Evora a suferit o intevenţie chirurgicală, care a forţat-o să renunţe pentru o perioadă la concertele de promovare a noului său album „Nha Sentimento”. Turneul s-a reluat, mult mai devreme decât se anunţase ini­ţial, şi Cesaria Evora va ajunge din nou în România. Primul concert îl va avea pe 15 octombrie la Sala Sporturilor din Braşov. Pe 18, va cânta şi în Bucureşti, la Sala Palatului. Iar între cele două concerte, va încerca să petreacă şi o mini-vacanţă în România.

Cesaria Evora şi-a început cariera internaţională la 47 de ani. Până atunci se remarcase într-un grup musical alcătuit din femei din Insulele Capului Verde. În 1988, un cetăţean francez, originar din aceleaşi insule, i-a propus să vină la Paris să înregistreze un disc. Cum nu văzuse niciodată Parisul, Evora a acceptat. Oricum, nu avea nimic de pierdut. A fost începutul unei cariere care, până în prezent, include 11 albume de studio, un premiu Grammy şi mai multe nomina­lizări. În 1988 a cântat în faţa câtorva zeci de oameni. Peste doar cinci ani, Evora a ajuns să concerteze, în două zile consecutive, la faimoasa sală Olimpia.

Primul său album s-a numit „Diva desculţă”. Era cel mai bun titlu pentru cântăreaţa care apare mereu în concerte în picioarele goale. Acesta este şi supranumele dat acestei doamne, care, în ciuda vârstei res­pectabile, este una din cele mai nonconformiste apariţii de pe scenele musicale. Evora este cunoscută pentru „pasiunea” sa faţă de whisky şi ţigări. E, de altfel, faimos, şi uneori mult aşteptat, momentul care se petrece aproape în fiecare concert, când „diva desculţă” ia o pauză, se aşază la măsuţa special pregătită şi fumează o ţigară.

Biletele pentru concertele din România se găsesc prin reţeaua even­tim.ro, myticket.ro, blt.ro, bilete.ro, biletoo.ro, Sala Palatului din Bucureşti, Sala Sporturilor din Braşov, librariile Humanitas şi Cartureşti, magazinele Diverta, Germanos, Vodafone şi magazinul Off The Record. Acestea costă între 70 şi 210 lei.

 

„Eu am dorit să concertez în România”

Aţi trecut în urmă cu câteva luni, printr-o intervenţie chirurgicală complicată. Cum vă simţiţi?
Cesaria Evora: Mă simt foarte bine şi abia aştept să îmi întâlnesc publicul din România pe data de 15 octombrie la Braşov şi pe 18 octombrie la Bucureşti.

Iniţial s-a anunţat că toate concertele dumneavoastră din 2010 vor fi anulate. Cu toate acestea aţi revenit pe scenă. De ce?
C.E.: Pentru că mă simt foarte bine şi m-au rugat prietenii mei.

Bănuiesc că medicii v-au sfătuit să vă odih­niţi. Credeţi că exagerau?
C.E.: Eu nu sunt medic, dar cred că au dreptate.

Continuaţi să fumaţi, în ciuda proble­me­lor de sănătate?
C.E.: Dumneavoastră faceţi tot ce vă spune medicul să faceţi? Fumez cât simt nevoia.

În timp ce multe ţări încearcă să interzică artiştilor să fumeze, dumneavoastră cum reuşiţi să-i convingeţi?
C.E.: Nu trebuie să conving pe nimeni, decât prin muzica mea.

În cadrul acestui turneu România este singura ţară europeană unde concertaţi acum. De ce?
C.E.: Am o influenţă foarte mică în a decide unde mă voi duce, dar în cazul de faţă eu am dorit să concertez în România.

Cum de i-aţi refuzat pe polonezi? Ce le-aţi spus?
C.E.: Asta este treaba managerului meu, iar în ceea ce mă priveşte iubesc foarte mult publicul român.

Aţi fost aici de mai multe ori. Ce v-a plăcut? Ce nu v-a plăcut?
C.E.: Mi-a plăcut publicul. Nu mi-a plăcut aglomeraţia din oraş.

Ce relaţie vedeţi între locuitorii Capului Verde şi români?
C.E.: Avem culturi asemănătoare, de sorginte latină, temperamente asemănătoare, suntem ospitalieri, pasionali şi deschişi la suflet.

 

 

Cele mai citite

DOJ solicită respingerea cererii lui Donald Trump pentru amânarea termenului de vânzare a TikTok

Departamentul de Justiție al SUA (DOJ) a cerut Curții Supreme să respingă solicitarea președintelui ales Donald Trump de a amâna implementarea unei legi care...

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă