0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCertificatul verde fără dezbatere ar deschide Cutia Pandorei

Certificatul verde fără dezbatere ar deschide Cutia Pandorei

Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă ar urma să fie votat Parlament, dar această dezbatere ar trebui să includă și societatea din România.

Deși certificatul verde COVID este ”o necesitate”, ar fi bine să existe o perioadă de graţie, în care persoanele să se hotărască dacă vor să se imunizeze sau să facă teste, a afirmat, marţi, şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

„În primul rând, cred că trebuie să ajungem la concluzia că avem nevoie de acest certificat verde şi cred că, aşa cum am observat în ultima perioadă, se cristalizează această opinie că este nevoie de implementarea certificatului verde la nivel naţional”, a transmis şeful CNCAV, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria, conform agerpres.ro.

Tot el crede că este nevoie de o perioadă în care cetăţenii să decidă ce aleg.

„Este evident că, dacă de mâine s-ar implementa acest certificat, populaţia eligibilă nu ar avea timp mâine să se vaccineze, să fie toată vaccinată. Atunci, trebuie să existe această perioadă de graţie în care până începem să ne vaccinăm şi majoritatea optează să se vaccineze, dacă vor opta, trebuie să existe o perioadă în care trebuie să menţinem siguranţa epidemiologică, pentru că ştim că în primele 14 zile de la prima doză persoana nu este protejată. Şi, atunci, cel puţin o perioadă de timp, trebuie să avem această certitudine că situaţia epidemiologică nu se deteriorează şi cred că este o măsură care sigur este utilă, pentru o perioadă limitată de timp, încât oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ce vor opta – să se vaccineze sau să opteze pentru testare”, a relevat Valeriu Gheorghiţă.

Certificatul verde s-a blocat la Parlament pentru că premierul a cerut momentan să înceteze această dezbatere

Inițiativa care obligă la deținerea certificatului verde pentru a merge la locul de muncă s-a blocat la Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz.

PNL a luat decizia să se abțină de la votul pe amendamentul PSD privind alocarea de la stat a banilor pentru 20 de teste gratuite în primele două luni de la intrarea în vigoare pentru fiecare persoană nevaccinată angajată la stat.

„Nevaccinații să își plătească singuri testele”, a spus Florin Cîțu.

Astfel, proiectul de lege privind certificatul verde COVID obligatoriu la locul de muncă nu va fi votat nici săptămâna aceasta în plenul Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care acesta a fost respins de Senat.

Şedința Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a fost amânată luni, iar proiectul nu a primit aviz, astfel că nu poate fi votat în plen.
Profesorul Ioan Stanomir, doctor în drept constituțional, sugerează că introducerea vaccinării obligatorii este neconstituțională.

El a explicat pentru psnews.ro că dacă această prevedere va trece în România, va urma cu siguranță „să fie atacată la Curtea Constituțională și aceasta să fie obligată să răspundă”. Totodată, juristul a analizat și efectele negative ale introducerii unei astfel de măsuri.

Ioan Stanomir spune că analiza normelor de acest fel revine instanțelor constituționale, dar se poate ajunge și la divizarea societății:

„În toate țările europene care au practicat acest sistem, cele care au dat răspunsul au fost Tribunalele Constituționale. La ora actuală există o dezbatere foarte mare în Franța pe tema certificatului verde.
(…) E clar că poate fi interpretată în mod limpede ca o restrângere a dreptului la muncă, poate fi interpretată ca o limitare a dreptului de a dispune de propriul corp. Acestea ar fi argumentele împotrivă, iar cei care susțin această vaccinare obligatorie la locul de muncă insistă asupra dreptului la sănătate și a protecției sale, încât, este exact tipul de măsură care poate să dea naștere unor clivaje profunde în societatea românească, fără a rezolva problemele pandemiei.”

Deși suntem într-o situație fără precedent, trebuie avut grijă ca măsurile excepționale luate să nu creeze precedente ireversibile.

„ Este limpede o măsură fără precedent, care se justifică, spun avocații ei, prin situația fără precedent. Întrebarea este, dacă nu cumva, această măsură fără precedent, justificată de o criză fără precedent nu va deveni ea însăși un precedent, adică dacă în viitor, în contextul altor crize nu se vor lua măsuri similare de răsfrângere a drepturilor și libertăților. Este vorba despre sindromul Cutiei Pandorei.”, susține Stanomir.

„Acest tip de măsuri luate fără o conversație mai largă și fără un dialog mai larg cu societatea riscă să divizeze societatea.”, concluzionează politologul Ioan Stanomir.

Certificatul verde aprobat de Parlamentul României, fără o dezbatere serioasă cu societatea civilă din România, ar duce la divizarea ei, dar și la crearea unui precedent periculos pentru ceea ce va urma.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă