7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCertificatul verde are „restanță” în mediul studențesc

Certificatul verde are „restanță” în mediul studențesc

În cadrul unei ședințe desfășurate la Brașov, Guvernului i-a fost solicitat de către Consiliul Național al Rectorilor introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăți.

O ședință de lucru a acestui for s-a ținut la Universitatea Transilvania din Brașov. La întrevedere a luat parte și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a luat act de deciziile CNR, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spațiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepția celor care au contraindicații medicale”, este una dintre hotărârile adoptate. Consiliul a mai cerut organizațiilor studențești sprijin pentru actualizarea periodică a situației studenților vaccinați din universități.

„ Am apreciat dorința rectorilor de face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică. Pentru acest lucru, au solicitat o modificare legislativă. Pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul Parlamentului, Guvernul putând – dacă nu este guvern interimar, cum este acum – să inițieze proiecte de lege. Acum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități atât pentru studenți, cât și pentru angajați”, a adăugat Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi24.

Rectorii vor ca partidele să scoată „castanele fierbinți” din foc

Astfel, Sorin Cîmpeanu a transmis că s-a luat în calcul la nivelul Consiliului Rectorilor posibilitatea transmiterii unei scrisori către toate partidele parlamentare. Partidele vor trebui să-și precizeze ferm poziția: susțin sau nu susțin un astfel de proiect de lege privind obligativitatea certificatului verde în universități.

Liga Studenţilor Iași dezaprobă soluția Consiliului Naţional al Rectorilor de schimbare a legislației astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital.

„Rectorii se tem că vor pierde procesele pe care organizaţia şi studenţii le intentează universităţilor care au condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică, în cămine sau la bibliotecă, de certificatul de vaccinare, testare anti-COVID sau de trecerea prin boală”, transmit reprezentanţii LS Iași.

Majoritatea organizațiilor studențești au ales beneficiile materiale în schimbul tăcerii


LS Iași nu este de acord cu poziția federaţiilor naţionale studenţeşti. Acestea au aprobat poziţia CNR. Studenții ieșeni afirmă că acestea susţin, de fapt, încălcarea drepturilor constituţionale şi negarea accesului la educaţie a studenţilor nevaccinaţi și le consideră nereprezentative pentru studenţi la nivel naţional.

„În momentul de faţă, federaţiile naţionale studenţeşti nu mai reprezintă drepturile şi interesele studenţilor nevaccinaţi şi nici pe cele ale studenţilor vaccinaţi care nu sunt de acord cu aceste abuzuri ale Ministerului Educaţiei şi ale rectorilor care au condiţionat studenţii de prezentarea certificatului verde pentru a putea continua cursurile universitare, pentru a avea acces în cămine sau în biblioteci.”, spun studenții ieșeni.

Liderul LS Iași crede că organizațiile studențești și-au pierdut independența în schimbul unor interese materiale.

„Dacă ar fi structuri de reprezentare cu adevărat independente, aşa cum pretind, ar apăra drepturile naturale constituţionale ale românilor, în general, şi ale studenţilor în special, fără să se gândească măcar că ar putea pierde diversele beneficii patrimoniale, de putere sau de imagine pe care le au din partea autorităţilor guvernamentale sau a diverşilor lor parteneri. Liga Studenţilor din Iaşi este alături de studenţii care sunt discriminaţi de aceste măsuri şi vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea şi drepturile studenţilor faţă de orice ingerinţe externe, chiar dacă suntem în momentul de faţă singura organizaţie care face asta, în contra curentului general din mediul asociativ studenţesc”, a adăugat Cosmin-Gabriel Glovnea, preşedinte Liga Studenţilor Iași.

Informațiile medicale țin de protecția datelor personale

Totodată, LS Iași trage un semnal de alarmă că informațiile ce țin de statutul de vaccinat/nevaccinat, trecut sau netrecut prin boală, respectiv cea de testat/netestat țin de categoria datelor cu caracter personal.

Astfel, împotriva universităţilor, reprezentanţilor studenţilor sau a asociaţiilor care vor strânge astfel de date, Liga Studenţilor va face plângeri la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislaţiei în domeniu (GDPR).
Certificatul verde, zis și „Steaua lui Arafat”, primește o lovitură grea în mediul studențesc.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...

Statul suplimentează personalul pentru recalcularea pensiilor cu 1.000 de noi angajări

Guvernul a decis să modifice Hotărârea de Guvern nr. 118/2012 privind statutul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru a implementa servicii electronice avansate...

ASF a adoptat noi măsuri privind reglementarea și autorizarea piețelor financiare nebancare

ASF urmărește consolidarea rezilienței operaționale pentru piețele financiare nebancare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri pentru funcționarea piețelor financiare...
Ultima oră
Pe aceeași temă