11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialCertificatul verde ar putea fi obligatoriu peste tot

Certificatul verde ar putea fi obligatoriu peste tot

Duminică, 10 octombrie 2021, de la ora 15, s-a mai organizat un protest în București împotriva măsurilor de segregare sanitară care au fost adoptate și a celor care ar putea fi adoptate curând de autoritățile publice din România.

Protestul a fost organizat de Asociația Acțiune pentru Națiune în Piața Universității din București.

„ De 2 săptămâni nu mai putem intra pe nicăieri dacă nu suntem vaccinați, iar acest lucru trebuie să înceteze! În urma protestului masiv organizat în data de 2 octombrie, deputații au amânat cu o săptămână votarea introducerii pașaportului verde de vaccinare în Plen, sperând că în acest weekend vor vedea Piețele goale, în așa fel încât să treacă mai repede pașaportul de libertate. Nu va fi deloc așa și avem datoria de a veni cu toții în Piața Universității în această duminică, 10 octombrie, de la ora 15.00 pentru a striga:
NU Pașaportului de Vaccinare!
NU Discriminării românilor nevaccinați!
JOS cu starea de alertă!
Fără testarea și vaccinarea copiilor în școli!”, anunțau organizatorii protestului pe Faecbook.
Guvernul României decisese, prin hotărâre de guvern, ca din data de 20 septembrie să condiționeze accesul la restaurante, cinematografe, săli de spectacole, săli de sport sau evenimente publice sau private de certificatele verzi digitale. Acesta a devenit obligatoriu în toate zonele unde rata de infectare depășește 3 cazuri la mia de locuitori.
Certificatul verde digital atestă dacă o persoană este vaccinată împotriva COVID-19, dacă are un test negativ sau dacă a trecut prin boală.
Ulterior, Guvernul României a decis ca în localitățile cu o rată de infectare Covid-19 peste 6 la mie restaurantele, barurile și sălile de sport vor rămâne deschise, dar în ele vor putea intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Persoanelor cu test negativ nu le mai este permis accesul pentru că „în cazul lor e risc mare să se îmbolnăvească”.

Avocatul Poporului afirmă că România este unică în Europa privind anularea drepturilor și libertăților

Avocatul Poporului a catalogat ca discriminatorie măsura eliminării testelor pe care o aveau la îndemână cei nevaccinați pentru a putea viețui neîngrădiți.

„ Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni. De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine?”, a declarat Renate Weber la Antena 3.

PL-X 393/2021 este o bombă juridică care ar putea consifinți dictatura sanitară

Lucrurile pot deveni și mai grave dacă va fi adoptat de către Parlament proiectul de lege PL-x 393/2021, aprobat deja în Senatul României. Acesta prevede aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.

Avocatul Adrian Toni Neacșu trage un semnal de alarmă afirmând că proiectul de lege este vădit neconstituțional:

„ Astăzi am trimis celor 3 Comisii parlamentare care vor întocmi raportul comun cu privire la PLX nr. 393/2021 (aprobarea OUG 68/2021 cu privire la certificatul digital verde COVID-19) o scrisoare conținând o Opinie juridică cu privire la neconstituționalitatea vădită a formei votată de Senat, care a modificat, deși era doar o lege ordinară, legea organică care este Legea nr. 55/2020.

Reamintesc că în Senat s-a introdus un amendament pe care eu îl consider un atentat la Constituție, potrivit cu care în timpul stării de alertă Guvernul poate prin hotărâre să condiționeze exercitarea drepturilor și libertăților cetățenești de existența sau nu a certificatului verde.

În opinia juridică trimisă, asumată nepartizan și nepătimaș ci doar în calitate de specialist și expert, am arătat în mai multe pagini că „PLX nr. 393/2021 are caracter de lege ordinară iar prin forma adoptată de Senat (introducerea art. 51 la forma propusă de Guvern) au fost aduse modificări unei legi organice, Legea nr. 55/2020, respectiv unor dispoziții cu caracter organic din Legea nr. 55/2020. Potrivit practicii curente a Curții Constituționale o lege organică nu poate fi modificată/completată printr-o lege ordinară și nu se poate interveni cu modificări și completări prin lege ordinară în domeniul rezervat legii organice.”

Altfel spus, dacă acest proiect de lege va fi adoptat de Parlament va condiționa toate activitățile curente: muncă, educație, divertisment, sport, cultură de certificatul verde.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Iată cele mai bune obiceiuri care te vor ajuta să slăbești!

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...

Honda și Nissan, în discuții pentru aprofundarea colaborării și o posibilă fuziune

Honda și Nissan se află în negocieri pentru a-și aprofunda legăturile, posibilitatea unei fuziuni fiind discutată, potrivit declarațiilor făcute miercuri de două surse, notează...
Ultima oră
Pe aceeași temă