17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialCercetati pentru braconaj

Cercetati pentru braconaj

Politia a intocmit, din septembrie 2005 si pana in prezent, peste 1.000 de dosare penale pentru braconaj cinegetic si piscicol, ca urmare a desfasurarii actiunii „Fauna 2005”. Potrivit surselor judiciare, au fost anchetate 1.664 de persoane, pentru 1.208 dintre acestea fiind inceputa urmarirea penala. Totodata, autoritatile au dat aproximativ 2.000 de amenzi, in valoare de peste 707.500 de RON. Actiunea nationala „Fauna 2005” a fost inceputa, la sfarsitul anului 2005, de politistii Directiei Arme, Explozivi si Substante Toxice si ai Directiei Politiei de Ordine Publica, din Inspectoratul General al Politiei Romane. Anchetatorii au constatat o crestere a numarului de persoane neautorizate care imprumuta si folosesc armele letale de vanatoare pentru braconaj. De asemenea, multe infractiuni sunt comise de personalul de specialitate insarcinat cu gestionarea fondurilor cinegetice si piscicole, care are in obligatiile de serviciu chiar prevenirea si combaterea braconajului.

Cele mai citite

Aplicația mobilă prin care se poate solicita ridicarea PET-urilor reciclabile la domiciliu

Ion Bogdatu și Bogdan Roșu, experți în programare și marketing online, au lansat o aplicație mobilă inovatoare numită Reverse PET, conform Ziarului Financiar. Această...

Ligia Deca a început vizita în zonele sinistrate, cu o școală nouă din județul Galați

Cursurile sunt suspendate luni şi marţi în 25 de unităţi de învăţământ din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi Ligia Deca, împreună cu o...

Irina Rimes a povestit despre cearta pe care a avut-o cu Tudor Chirilă

Irina Rimes a vorbit recent despre conflictul pe care l-a avut cu Tudor Chirilă în sezonul trecut de la „Vocea României” și despre relația...
Ultima oră
Pe aceeași temă