4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSpecialCentrul vechi, risc de prăbuşire la un seism de 7...

Centrul vechi, risc de prăbuşire la un seism de 7 grade

Mai mult de jumătate dintre clădirile din centrul vechi al Bucureştiului, în a căror reabilitare nu s-a investit nimic, riscă să se prăbuşească în cazul unui cutremur cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter, a declarat  Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Sectorului 3, potrivit agenţiei Mediafax.

„Centrul vechi al Bucureştiului este un sătuleţ de provincie prăfuit pe lângă centrul altor oraşe, cum ar fi Praga. Are două străzi cu căsuţe care stau să cadă şi cu cârciumi în care te duci să bei o cafea la preţ triplu faţă de altă locaţie şi în care nimeni n-a băgat un ban în consolidare”, a spus Dumitraşcu.

El a adăugat că aproximativ 90% din clădirile centrului vechi sunt în sectorul 3.

„Pot estima, cunoscând fiecare clădire din acel centru vechi, că în cazul unui seism major, care să depăşească 7 grade pe scara Richter, mai mult de 50% din fondul construit de acolo, dacă nu ar fi în colaps, va avea avarii majore. Aceste clădiri se pot prăbuşi. Cunosc clădiri la care mă gândesc săptămânal şi de fiecare dată când trec pe acolo. Sunt ingineri structurişti care se miră cum stau în picioare acum aceste imobile, fără cutremure şi fără vânt. În unele dintre acestea locuiesc oameni, iar la parterul altora sunt baruri şi restaurante”, a continuat Dumitraşcu.

El a afirmat că se pot număra pe degetele de la două mâini clădirile din zonă în care s-a investit.

Potrivit arhitectului, investiţiile de până acum în structurile imobilelor din zonă nu depăşesc 12-13 milioane de euro.

„Dacă vorbim doar de clădiri, fără străzi şi canale, ar fi necesar să se investească în reabilitare minim 200 de milioane de euro. Fără aceşti bani, clădirile nu pot arăta în mod civilizat, şi nu atât civilizat, cât mai ales sigur. Circa 98% din clădirile din centrul istoric sunt proprietăţi private, puse în posesie către foştii proprietari, care din raţiuni economice şi în lipsa unei legislaţii foarte ferme preferă să închirieze, dacă au 100 de metri pătraţi. Am auzit că sunt nişte chirii la maniera de 150 de euro metrul pătrat pe lună”, a spus Dumitraşcu

Acesta a afirmat că nu există chirii mai mari în niciun alt loc din Bucureşti şi a arătat că mall-urile percep chirii de sub 40 de euro pe metru pătrat pe lună, iar pe Calea Victoriei un metru pătrat nu e mai scump de 60-70 de euro.

„Proprietarii care deţin în mod legal o clădire de acolo, care stă să cadă, preferă să închirieze la 130-150 de euro metrul pătrat suta de metri pătraţi de la parterul imobilului, să încaseze o chirie de 15.000 de euro pe lună şi să arunce întregul risc al prăbuşirii efective a clădirii către oamenii care intră în acele baruri”, a încheiat Dumitraşcu.

Directorul Institutului pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, afirma recent să seisme de până în 7 grade se pot produce în perioada următoare în România, dar nu sunt periculoase, specialistul adăugând că nici până în 2030 „nu vom avea un cutremur catastrofal”.

„Cutremure de peste 6 grade am avut în ultimii 30 de ani. De exemplu, în 1986 am avut un cutremur de 6,95, în 1990 am avut unul de 6,7, iar în 2004, de 6,2. Nu au fost victime. Acestea nu sunt periculoase pentru România”, a spus Mărmureanu.

El a subliniat că „un cutremur catastrofal” în Vrancea înseamnă să aibă peste 7 grade pe scara Richter.

Cele mai citite

Istoria comunismului din România, disciplină obligatorie pentru toți liceenii, anunță ministrul Educației

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului dedicat marcării a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989 Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat,...

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...

Investiții în stațiunile balneare și balneoclimatice, în valoare de peste 7,8 milioane lei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a semnat 12 contracte de finanțare pe o Schemă de ajutor de minimis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)...
Ultima oră
Pe aceeași temă