-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialCentru turistic transformat în cantină

Centru turistic transformat în cantină

Amenajat cu scopul de a atrage cât mai mulţi turişti, Centrul de Turism Rural „Hubert Tyrode” din comuna Parva este folosit pentru mese festive. Primarul localităţii spune că anul acesta ar putea caza turiştii gratis.

Comuna Parva e un adevărat colţ de rai. Situată pe Valea Rebrei, între dealurile Năsăudului şi inima Munţilor Rodnei, Parva le-a făcut cu ochiul francezilor, care, în 1990, şi-au dat seama de potenţialul ei turistic.

Proiect din 1994

În 1994, Asociaţia Franche-Sylvanie Besançon a propus autorităţilor din Parva un parteneriat care să aibă ca finalitate găzduirea a cel puţin o sută de turişti străini/an, care să beneficieze de cazare după toate normele europene, cu apă caldă, săli de baie, toalete, însă în regim de agroturism. Tot cu sprijinul său, în 2005, a fost înfiinţată Asociaţia Carpatia-Ecotur-Parva, formată din 24 de familii ale căror pensiuni au fost clasificate de Ministerul Turismului. Învăţaţi de francezi, ţăranii din Parva şi-au denumit foarte sugestiv pensiunile: „Floare de colţ”, „Crin”, „Montana”, „Nufărul” şi „Viorel”. Majoritatea s-au mulţumit cu atât. Turiştii nu au venit singuri, în pensiunile astfel denumite nu s-a cazat mai nimeni.

Cea mai importantă realizare a asociaţiei româno-franceze a fost amenajarea Centrului de Turism Rural „Hubert Tyrode”, după numele celui care i-a învăţat pe părveni să îşi deschidă ochii spre lume. Inaugurat în 2004, pentru ca membrii asociaţiei să aibă unde să se întrunească, să facă expoziţii cu produse de artizanat şi mese comune cu turiştii, centrul are o sală de reuniuni, una de mese, bucătărie, dormitoare şi grupuri sanitare. „În afară de mese comune nu am făcut altceva, fiindcă turişti nu am prea avut. E vina noastră că nu am ştiut cum să îi atragem, nu am promovat prea mult zona aceasta”, recunoaşte primarul comunei Parva, Gheorghe Stelian, aflat în fruntea comunei de peste două decenii.

Cazare gratis pentru turişti

„Proiectul nostru cu francezii presupunea promovarea turistică a comunei prin întocmirea de pliante, realizarea unui site web, hărţi IGN privind întreaga zona a Munţilor Rodnei, organizarea unei sărbători anuale şi a unui târg de produse de artizanat local şi de produse agricole locale, de exemplu brânzeturi, precum şi a unei expoziţii de animale. O parte le-am făcut, altele nu. Anul acesta vrem să cazăm, gratis, turiştii, numai să se ducă vestea că avem unde. De altfel, nici nu am stabilit vreodată tarife pentru centrul nostru. După ce vor veni turiştii, ne vom gândi şi la un preţ”, a mai spus Gheorghe Stelian.

O zonă superbă

Tot prin proiectul pe care l-au gândit francezii încă din 1994, localnicii ar fi trebuit să organizeze circuite turistice cu ghizi care să prezinte turiştilor fauna, flora şi bogăţiile din zona Munţilor Rodnei. De la Parva se pot face mai multe trasee turistice spre Peştera Izvorul Tăuşoarelor, pe Valea Rebrei până la Tarniţa la Cruce, la Şaua Craia sau la Şaua Zânelor. Totodată, pe Valea Rebrei se pot face caiac şi rafting.

„În afară de mese comune nu am făcut altceva, fiindcă turişti nu am prea avut. E vina noastră că nu am ştiut cum să îi atragem, nu am promovat prea mult zona aceasta” Gheorghe Stelian

Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă