Decizia infiintarii unor centre de permanenta, in urma cu cativa ani, in judetul Vaslui, acolo unde accesul cetatenilor la serviciile medicale era ingreunat de lipsa personalului medical, nu a avut efectul scontat. In timp, aceste centre s-au dovedit doar aspiratoare de fonduri, iar eficienta lor a ramas extrem de scazuta. Intr-un singur centru, in luna ianuarie a.c., au fost consultati doar 72 de pacienti, in conditiile in care cheltuielile cu intretinerea si salariile au fost extrem de mari.
Centrele, situate in comunele vasluiene Vutcani, Ghermanesti si Lunca Banului, au in schema de incadrare cate cinci medici si un numar egal de asistente medicale, care fac de garda cu randul. Pentru a functiona, lunar se asigura din bugetul Serviciului Judetean de Ambulanta peste 100 de milioane de lei vechi, numai pentru cheltuieli materiale cu medicamente si materiale sanitare.
Plata medicilor, in schimb, se face prin CJAS Vaslui, pe baza punctajelor indeplinite. O analiza facuta la nivelul judetului arata ca fiecare ora petrecuta de un medic intr-un astfel de centru valoreaza 10 puncte, adica echivalentul a 1,1 milioane lei vechi, pe o garda lunga. Pe baza acestor punctaje, anul trecut, Casa de Asigurari de Sanatate a platit medicilor de la cele trei centre de permanenta peste 5,5 miliarde lei vechi. De la 1 mai anul acesta, valoarea punctului a crescut de trei ori, ceea ce inseamna ca si sumele primite de medici se vor tripla. Asta, in conditiile in care intr-o singura comuna un medic consulta, in medie, 25-30 de pacienti pe luna. Situatia intocmita de Autoritatea de Sanatate Publica Vaslui arata ca, la Lunca Banului spre exemplu, au fost efectuate, in luna decembrie 2007, doar 190 de consultatii, in timp ce la Vutcani, localitate populata de peste 2.200 de oameni, au fost, in ianuarie a.c., consultati doar 72 de oameni.